5 mai 2024
OpiniiEditorialBun venit, iubire!

Bun venit, iubire!

Un an, atât a trecut de la momentul când am auzit, cu toții, la modul cel mai serios, despre virusul care, ulterior, va răsturna o lume întreagă. Pe-atunci, i-am înfierat pe micuții asiatici despre care aflasem că de la ei a pornit acest tăvălug uriaș. Tot atunci, au apărut și oportuniștii de tot felul, cei mai fâșneți dintre ei, lichele sadea, știind că acum este momentul perfect de dat tunuri, căci numai dintr-o criză se pot face bani mulți. Și, ca succesul lor să fie și mai mare, în mijlocul plebei, au apărut tot soiul de teorii, care mai de care mai fanteziste (cu un posibil conținut de adevăr), dar numai bune de sucit mințile oamenilor fără prea multă carte și cu și mai puțină aplecare spre analiză.

În comp(l)otul ăsta, s-au vâturat și tot felul de Gică Contra care numai bine n-au făcut încercării generale de a trece mai ușor peste năpastă. Ne-am acrit și de politicienii care, așa cum am văzut, au tras cu ghearele de scaune, invitându-ne forțat să punem ștampilele pe buletinele de vot. Au mizat exact pe teama de moarte a românilor, dar și pe scârba față de politică, în general, două ingrediente menite a-i ține pe români departe de secțiile de vot. Păcat că frâiele au fost luate de niște bâlbâiți în guvernare, nepregătiți să administreze o țară atât de frumoasă și bogată, încă, în resurse de tot felul, dar ales umane.

Nu am mari regrete nici față de „foștii”, dintre care au cam dispărut liderii lacomi, trădătorii, baronii locali și alte elemente care numai „democrate” nu s-au arătat. Atât doar că i-am perceput ceva mai pricepuți, în aparență, și mai aplecați, cumva, spre vulg. Una peste alta, cred că am și învățat multe de la anul ăsta plin de nevoi și griji, începând cu noile cuvinte pe care, înainte, nu le știam, dată fiind tehnicitatea lor, și încheind cu comportamentele pe care viața, dorința de a trăi ni le-a impus. Cei mai mulți dintre noi am acceptat că, purtând cu maximă responsabilitate masca și respectând restul regulilor de bun simț, n-am făcut decât să-i protejăm pe cei dragi.

Prin urmare, nutresc în continuare speranța că, odată cu venirea primăverii, peste țară și peste oamenii care-o locuiesc, se va așterne … iubirea. Iubirea de viață, iubirea de sine, iubirea aproapelui de lângă tine… Iubire în toate formele sale. Să readucem liniștea și normalitatea, alături de parfumul îmbătător de zambile și frezii, de zâmbetele femeilor împodobite cu mărțișoare și buchețele de ghiocei. Primăvara este și va rămâne anotimpul iubirii.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri