1 mai 2024
ActualitateBuhuși Dance Fest ediția a III-a

Buhuși Dance Fest ediția a III-a

Casa de Cultură „Elisabeta Bostan” din Buhuși a fost din nou gazdă bună, de această dată pentru festivalul de dans Buhuși Dance Fest, ediția a III-a, un eveniment organizat de Școala de Dans Adamas Buhuși și Primăria Orașului Buhuși. Și la această ediție, peste 200 de copii, adolescenți și tineri din Roman, Moinești, Onești, Sascut, Bacău și Buhuși s-au lăsat uniți de farmecul dansului, în toate formele sale, și aplaudați de iubitorii de dans și de frumos. Dansul modern, street dance-ul, sportiv sau de societate, stiluri abordate de cei care au evoluat pe scena Casei de Cultură „Elisabeta Bostan”, au încântat, electrizat și chiar emoționat pe toți cei aflați în public. Participanții au prmit diplome, au fost medaliați și premiați cu trofee.

„A fost o ediție bună, ținând cont că venim după vacanță. Practic este prima ediție de festival din acest sezon și să sperăm că vor mai urma multe altele. Participanții s-au prezentat bine iar faptul că s-au pregătit și în vacanță s-a cunoscut pe scenă, drept pentru care îi apreciem. Festivalul nostru a ajuns la a III-a ediție și în continuare ne propunem să îl dezvoltăm, să îl creștem valoric și să ajungem în rândul festivalurilor de gen respectate regional și național. Mulțumim tuturor celor care sunt lângă noi și ne susțin și îi așteptăm de fiecare dată cu drag pe toți cei care doresc să vină la noi la Buhuși”, au precizat organizatorii.

Primele două ediții ale Buhuși Dance Fest au avut loc în septembrie anul trecut și în aprilie a.c. Următoarea ediție va avea loc în primăvara anului viitor, la o dată care va fi anunțată din timp.



 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri