28 martie 2024
ActualitateBugetarii fug in "privat"

Bugetarii fug in “privat”

Reducerea salariilor ii determina pe bugetari sa caute alt loc de munca. Una dintre variante ar fi plecarea intr-o firma privata din Romania, unde salariile nu sunt afectate, deocamdata, de criza. O mare tentatie o exercita marile companii, in care salariile se calculeaza in euro si in care se mai dau inca prime celor performanti. Si plecarea in strainatate pare o alternativa. Exista, insa, niste conditii: sa fii competitiv sau sa fii tanar si sanatos. Sau, cel mai bine, si una, si alta. Unii bugetari sunt doar disperati: au rate la banca si copii de intretinut, iar salariul nu e acoperitor. La Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau, in perioada 1 iulie – 31 august, au fost depuse 41 de demisii, 14 dintre cei plecati fiind asistenti maternali profesionisti. “Spre deosebire de alte judete, in Bacau, pana in acest moment, nu au fost inregistrate demisii in masa. Persoanele care au demisionat au identificat locuri de munca mai bine platite, lucru care nu a fost greu intrucat orice alt loc de munca este mai bine platit decat in asistenta sociala”, arata Sorin Birladeanu, director general adjunct al DGASPC. Copiii aflati in grija asistentilor maternali profesionisti care au demisionat sunt ocrotiti, acum, de catre alti asistenti maternali.

„Pleaca cei buni, din posturi-cheie”

Serviciul Public Judetean de Drumuri (SJPD) Bacau a pierdut, luna trecuta, patru angajati. Din 20, au ramas 16. “Au plecat, din cauza salariilor, doi ingineri de drumuri, un economist si un conducator auto. S-au dus in companii private care le ofera castiguri mai bune si bonuri de masa”, arata directorul Valentin Palea, ingrijorat ca vor demisiona si altii, pe masura ce vor gasi o oferta multumitoare. Si functionarii din primarii isi cauta alta slujba. “Cel care raspundea de Punctul de acces public la internet (PAPI) a dat examen la scoala de subofiteri. Daca va reusi va pleca. Oricum, avem 6 angajati in minus: suntem 16 in loc de 22. Noi aveam dreptul, pe proiectul european derulat prin 322, sa angajam 5 persoane, dar n-am facut-o.” In absenta celor 5, la Primaria Traian “se munceste zi lumina.” Tanarul care vrea sa ajunga subofiter e absolvent al Facultatii de ma­nagement din Iasi. Primaria Buhusi nu are, inca, demisionari, dar va avea. “Ma rog de ei sa mai stea, mai ales ca vor da in judecata CL Buhusi si Guvernul. Materialul e pregatit. Poate vor castiga”, spune Ionel Turcea, primar. Alte argumente, edilul nu are: “80 la suta dintre salariati iau 700 de lei. Ce sa le spun? Pleaca economistii, cei de pe fonduri europene si juristii, care dau examene si se pregatesc sa treaca in magistratura sau avocatura. Avem probleme mari!” Primaria Buhusi are 30 de functionari, dintre care, la ora asta, “sapte isi cauta loc de munca, sustine edilul. Poate mai sunt si altii, dar nu spun. Daca ar pleca cei slabi, de care vrem noi sa scapam, ar fi bine, dar pe astia nu-i vrea nimeni. Pleaca cei buni, din posturi-cheie, asta e problema.”



Silvia Patrascanu
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri