19 aprilie 2024
EconomieBucate „ca la mama acasă”, în Punctele Gastronomice Locale

Bucate „ca la mama acasă”, în Punctele Gastronomice Locale

– pasionaţii de drumeții vor putea gusta din bucatele tradiţionale românești, chiar de pe prispa țăranilor

În zonele rurale, mai ales cele izolate, unde nu există unități de tip restaurant, călătorii nu au unde lua masa în condiții de siguranță alimentară. Potrivit legislației în domeniu, în prezent, pot fi autorizate pentru a servi mâncare turiștilor doar bucătăriile mari de restaurant sau pensiune care, obligatoriu, trebuie să fie dotate cu utilaje speciale din inox şi reţetare standard.

De la anul, însă, plimbarea pe ulițele satelor româneşti poate fi îmbogățită cu o experienţă gastronomică autentică. Asta pentru că, statul le va permite gospodinelor de la țară să invite la masă turiştii pofticioși sau flămânzi.



Mai exact, odată cu modificarea legislației, turiștii se vor putea înfrupta din bucatele gătite în bucătăriile gospodarilor, denumite puncte de gastronomie locale- un fel de mic restaurant pentru turişti. Orice gospodar din mediul rural îşi va putea înregistra bucătăria drept punct de gastronomie locală.

Reguli sanitare veterinare

Așadar, turiștii care vor să admire, în linişte, peisajele şi să respire aer curat de la țară, vor putea continua aventura în aceste unități de alimentație publică de tip familial.

În acest sens, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bacău organizează, în această perioadă, acțiuni de informare directă a tuturor persoanelor interesate (crescători de animale, agricultori, reprezentanți ai asociațiilor de profil etc) în privința modului simplu în care se poate realiza un punct gastronomic local.

„Noi am realizat și transmis informări în scris către Consiliile Locale, cu ajutorul broșurii informative concepută de ANSVSA, spre afișare în punctele de informare – locurile special amenajate de la nivelul localităților din județ.

Însă, persoanele interesate pot suna la Direcția Sanitară Veterinară Bacău (0234.586.233 n.r.) în vederea înscrierii în cadrul întâlnirilor specifice care vor avea loc pe această temă”, a declarat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău.

Doar membrii familiei pot găti

Mai întâi de toate, cei care doresc să înfiinţeze aceste puncte gastronomice locale trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică de tipul Asociație Familială, PFA sau Societate Comercială. Apoi, bucătăria va trebui obligatoriu racordată la o reţea de apă.

În plus, proprietarii gospodăriilor vor trebui să respecte unele reguli sanitare veterinare impuse de legislația în domeniu. „Având în vedere că aceste tipuri de activităţi depăşesc cadrul consumului privat, o condiţie cerută este necesitatea obţinerii documentului de înregistrare sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor”, a precizat dr. Florin Baltă.

Li se va permite să gătească şi să servească doar membrilor familiei, însă, aceștia vor trebui să-şi verifice periodic sănătatea.

Meniu tradițional, din ingrediente locale

Meniul punctelor gastronomice este diferit de cel al restaurantelor. Prin urmare, unitățile de alimentație publică de tip familial vor avea un meniu zilnic, cu o gamă sortimentală restrânsă (cel mult 2 feluri de ciorbe sau supe, 2 feluri principale și, eventual, 2 feluri de desert), specific zonei în care își desfășoară activitatea.

Meniul va fi obligatoriu preparat şi oferit pentru consum în decursul aceleiaşi zile. Materiile prime din care se prepară alimentele trebuie să provină numai din unităţi autorizate/înregistrate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, punându-se accentul pe acele produse autohtone, specifice zonei în care punctul gastronomic îşi desfăşoară activitatea.

Metodele de preparare ale meniului vor fi pe cât posibil tradiţionale, respectându-se condiţiile de igienă în momentul preparării. Incintele utilizate, în principal, ca locuinţe particulare, dar în care se vor prepara, cu regularitate, produse alimentare pentru comercializare, trebuie să fie amplasate, concepute, construite, curăţate şi menţinute în bună stare, să evite riscul de contaminare de către animale şi dăunători. De asemenea, trebuie utilizate materiale netede, lavabile, rezistente la coroziune și netoxice.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri