Avem spectacol nonstop, n-avem timp sa ne plictisim de când cu epopeea DNA. Mai ramâne sa vedem si confiscari de averi si recuperarea banilor. Poate se mai drege ceva in tara asta, pe ici pe colo. Intre timp, noi tot saraci ramânem, undeva la coada, desi ne-am aliniat demult la presuri europene. Presuri europene, dar salarii asiatice, asta-i unul dintre paradoxurile României, care ne ustura rau de tot.
Românul e istet insa se si descurca. Mai ales când e rost de petrecere. Iar acum este, pentru ca vine Valentine’s Day. Dragostea trecuta in calendar. Cerându-se sarbatorita si cadorisita. Nu e rau nici asa, desi se pune prea mult accent pe partea materiala cu aceste prilejuri, pe cheltuieli aferente, iar dragostea e frumoasa mai ales prin inefabilul ei, prin partea imateriala, dar foarte puternica, eterna. Pentru ca dragostea nu moare niciodata.
Iar ea este adevarata când „inseamna un singur suflet care traieste in doua corpuri”, dupa fericita expresie a lui Aristotel. Se mai spune apoi, si pe buna dreptate, ca dragostea nu are vârsta, pentru ca inima nu face riduri, nu-i asa? Am citit recent niste splendide poeme ale unui poet din generatia marii „avangarde istorice”, Arturo Schwarz, care fac parte dintr-o placheta intitulata „Dragostea la nouazeci de ani”, si am fost incântata de gratia si prospetimea sentimentului.
Traducerea, datorata lui Emil Nicolae, a câtorva dintre aceste miniaturale si pline de farmec poeme, a fost publicata in revista Ateneu din luna trecuta. Venerabilul scriitor (poet, eseist, filosof) si om de arta (colectionar, galerist), intrebat fiind cum vede viitorul poeziei, intr-o vreme când cititorii acestui gen s-au imputinat simtitor, raspunde astfel: „Atâta vreme cât un barbat se va mai indragosti de o femeie si va simti nevoia sa exprime acest sentiment, poezia nu va disparea!” Arturo Schwarz are multe alte idei si convingeri care trasmit un mesaj senin, intelept, plin de umanitate.
El vorbeste despre faptul ca suntem de abia la inceputul unui amplu proces de devenire si de intelegere (care apartine lui homo sapiens) si ca avem mult timp inainte pentru „a intelege ca infruntarea dintre un om si altul este pura ticalosie, pentru a intelege ca barbatul si femeia au o demnitate egala, pentru a intelege ca suntem pe aceasta lume nu pentru a ne lupta cu natura si fiintele ei, ci pentru a pastra cuibul ecologic care este planeta noastra”.
Veti spune ca sunt vorbe si fantezii de poet, dar ce ne-am face fara spiritul si frumusetea poeziei? Viata ar fi atât de searbada fara ea, de netrait chiar. Cu mult miez si de un adevar profund, spre care ar fi bine sa tindem, este si ce crede Arturo Schwarz despre raportul dintre barbat si femeie, vazut ca unul exclusiv complementar, si nicidecum unul de ordin ierarhic sau conflictual. Ceea ce este mai greu de inteles la noi, pe la patriarhali.
