28 martie 2024
CulturăBricolaje / Un domn feminist

Bricolaje / Un domn feminist

Cei care l-au cunoscut pe scriitorul francez Eric-Emmanuel Schmitt, spun ca acesta nu are nimic din morga pe care o afiseaza, de obicei, celebritatile. Dimpotriva, el se arata deosebit de afabil, de binevoitor si deschis. Asa s-a întâmplat si la recenta sa vizita în România, când si-a lansat romanul „Femeia în fata oglinzii”, oferind cu generozitate autografe unui numeros public, si când s-a întretinut cu jurnalistii, raspunzând întrebărilor acestora. Desigur, discutiile s-au învârtit în jurul temei romanului, al carui titlu e foarte explicit. Așadar, scriitorul s-a transpus în pielea unei femei, încercând să privească lumea din perspectiva feminității. Și ce a observat? În primul rând, a văzut o societate „care stă mai degrabă pe umerii femeilor decât a bărbaților, care decide încă dinainte de nașterea unei femei, care va fi destinul acesteia”. Nu e prea plăcut, nu-i așa? Și nici nu este drept. Pentru că, așa după cum afirmă Eric-Emmanuel Schmitt (și după cum noi o știm foarte bine), bărbaților le este mult mai ușor în viață, asupra femeilor fiind pusă o mare presiune din partea societății. O presiune complexă, care se referă atât la psihicul acesteia, cât și la corpul ei. Scriitorul insistă asupra faptului că unei femei i se cere să corespundă unui tipar de frumusețe al timpului (acum e moda silicoanelor, de pildă), să întruchipeze un ideal erotic pentru bărbați. Corpul femeii este mai împovărat decât cel al bărbatului, fiindcă el are și menirea reproducerii. „Bărbații trăiesc într-un corp silențios”, spune, foarte expresiv, scriitorul. Pe când femeile trăiesc într-o strânsă legătură cu trupul lor, lunar, simțind durere, apoi în perioada gravidității, a maternității, ca să nu mai amintim de ravagiile pe care le provoacă trecerea timpului frumuseții, grației lor. Așadar, „corpul femeii este mult mai prezent, are o interacțiune cu viața”, recunoaște domnul Schmitt, care spune, frumos și senin (trebuie să recunosc, e un gentleman). „Pe scurt, când devin femeie pentru a scrie o carte, mă îmbogățesc”. Sigur, îi dă mâna, pentru că, după ce termină cartea de scris, redevine bărbat, chestiunea (cu transpunerea în pielea unei femei) nu e ireversibilă, și privilegiile rămân. Avantajele unui individ uman cu „un corp silențios”, binefaceri care vin la pachet cu falocrația. Interesant este că, în ciuda acestora, scriitorul încearcă să fie un om obiectiv, un umanist, precizând că nu trebuie să fii femeie pentru a fi feminist, „pentru că feminismul își dorește egalitate în drepturi pentru bărbați și femei”. Deși, o spune ferm, trăim într-o lume cu multe accente de misoginism, pentru că „și în țările europene, responsabilitățile revin mai degrabă femeilor. Nu vorbim despre alte părți ale lumii, unde femeile trăiesc ascunse sub văluri”. A fi „feminist” este o opțiune filosofică pentru Eric-Emmanuel Schmitt. Mi-este foarte simpatic, recunosc, fiindcă o zice pe șleau: „Cred că am învățat de la femei calea libertății, forța de a mă elibera din anumite situații”, subliniind că, „bărbatul este mai puțin lucid, mai puțin curajos”. Aferim! Dar, ca romancier, sigur că este tentant să exploreze diferențele, să caute „singularitatea, experiența feminină”. Și aici este frumusețea, faptul că el încearcă să reducă distanțele, să înțeleagă pe cineva diferit de el, să empatizeze cu acesta (aceasta). Și cred că, într-o lume tot mai conflictuală, acesta este un mesaj de toleranță. Așa după cum sunt întru totul de acord cu scriitorul francez în opinia că „literatura are o vocație umanistă, în sensul în care explorează toate dimensiunile ființei umane”.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri