Desi românii gasesc destul de des câte un prilej de petrecere, si ne-am pricopsit, mai nou, si cu 12 sarbatori legale, sunt altii care stau mai bine la acest capitol, ma refer la cei din UE, belgienii, de pilda, bucurându-se de dublul sarbatorilor noastre. Nu-i nimic, românii, dupa cum am zis, descurcareti, inventivi cum sunt, se adapteaza rapid la noile realitati, si mai imprumuta chiar sarbatori, ca nu cumva sa piarda vreo ocazie de a se distra, caci entertainment-ul este la ordinea zilei, noua divinitate consumerista. De imprumut este Valentine’s Day, Ziua Indragostitilor, cu un succes mai mult comercial, dar de neignorat. In fond, ce e rau in faptul ca oamenii se agata de orice prilej pentru a se simti bine? Mai putin placuta este stereotipia unor astfel de sarbatori, repetitiza unor lucruri, banalitatea care se insinueaza in ele. Aceleasi chefuri, aceleasi urari, chiar acelasi tip de cadouri. Ma rog, la cele din urma, se mai schimba trend-urile, culorile, isi mai baga coada snobismul ca, vezi Doamne, acum se poarta excursiile in strainatate, city breanch etc…
Dupa toate astea, daca te uiti la televizor, vezi si ce urmari neplacute au sarbatorile, unde duc excesele, si ce ridicol reiese (dar si ce drame, accidente, spitalizari!) din tevatura cu petrecerile. Important este insa, altceva, cum ne raportam, fiecare, la aceste sarbatori, de ce simtim nevoia de a ne aduna, de a fi impreuna, de a impartasi un moment de bucurie. Nu oricine are inspiratia si disponibilitatea de a crea astfel de momente, de a aduce lumina si desfatare in scurta si precara noastra existenta. Cheful nu trebuie, neaparat, sa insemne, paranghelie, chiolhan, cu mese imbelsugate, lautari, mai nou, manelisti, ci o inseninare a sufletului, o stare de buna dispozitie. Din ceea ce stiu, si din ce am citit, mi-a ramas in minte faptul ca a avea chef era echivalent cu o stare de multumire, cu sentimentul ca te afli intr-o buna relatie cu divinitatea si cu aproapele tau, cu semenii. Daca ai chef sa vezi, lumea iti apare altfel, mai buna, mai plina de speranta, de incredere. Asa ca eu, de sarbatori, de oricare ar fi ele, ma gândesc la acele intelesuri placute si profitabile ale petrecerii. Le iau, asa cum spunea Constantin Noica, drept niste minunate prilejuri de ragaz in „petrecerea prin viata”, imi mai trag sufletul, si mai uit de cele rele.
Bricolaje: „Petrecerea in ragazurile vietii”
