La început de toamnă, piaţa este un adevărat spectacol de forme şi de culori. Îmi place să trec zilnic pe acolo, uitându-mă, curioasă, pe la toate tarabele. Nu fac cine ştie ce cumpărături şi nu mă preocupă aprovizionarea de toamnă, neaparat, dar, vorba unei simpatice fetiţe dintr-o reclamă, nu mă pot abţine. De la a-mi face rondul prin piaţă, luând câte puţin din te miri ce.
Ieri, de pildă, am văzut nişte căpăţâne de conopidă de toată frumuseţea, amintindu-mi ce a zis Mark Twain despre crucifera cu pricina: “nu e altceva decât o varză cu studii superioare”. Se referea, desigur, la multiplele calităţi ale conopidei, care e doldora de vitamine şi vindecă multe boli. Vorbind de varză, conopidă, dar şi de studii superioare, gândul mi-a zburat Ia un năstuşnic iepuraş, personaj al unei savuroase anecdote pe care am citit-o nu mai ştiu în ce revistă. Am reţinut doar că era spusă de un universitar cu simţul umorului. Ceea ce am apreciat.
Voi reproduce această anecdotă, o mică fabulă, de fapt, care e foarte actuală, având mult tâlc, şi o evidentă bătaie politică. Povestea se învârteşte în jurul unui doctorat, dar, după cum preciza cel care o istorisea, se potriveşte de minune situaţiei politice mondiale şi raporturilor dintre Uniunea Europeană şi SUA. Ei bine, se spune că, într-o bună zi, un iepuraş vesel nevoie mare, colindând pădurea, dă nas în nas cu o vulpe.
Cumătra, curioasă din fire, îl întrebă care este motivul veseliei sale. Iar iepuraşul, foarte mândru, îi răspunse că s-a înscris la un doctorat cu tema “Cum să tragi o piele de pe vulpe”. Roşcata nu-i dă crezare, drept care iepuraşul o cheamă într-o grotă, ieşind apoi de acolo, la puţin timp, cu trofeul, pielea vulpii. După care îşi continuă drumul prin pădure, întâlnindu-se cu lupul şi cu ursul. Iar povestea se repetă şi cu aceştia.
Dar, când iepuraşul flutură victorios şi pielea ursului, în spatele său se iveşte, falnic, un leu, care zice: “desigur, tema tezei de doctorat este cât se poate de importantă, şi a fost tratată cum se cuvine, însă trebuie avut în vedere şi conducătorul ştiinţific”. Morala e cât se poate de simplă, lesne de înţeles pentru orişicine. Cum că nu se prea poate face nimic fără un “conducător ştiinţific” care, întotdeauna, o să-şi ia partea leului.
Un adevăr vechi de când lumea. Pe care, doar unii megalomani ridicoli (nişte bieţi iepuraşi, în fond) îl uită sau se fac că îl uită, ca să arunce praf în ochii celor naivi şi creduli.
