Se spun multe lucruri despre putere, dar cel mai des se invocă faptul că ea strică firea omului, că-i afectează comportamentul şi, în cele din urmă, caracterul. Ceea ce nu-i împiedică, totuşi, pe oameni să-şi dorească puterea. Chiar dacă asta ar însemna să-şi vândă sufletul, să facă un pact cu diavolul. Iar în privinţa aceasta, parcă mai temătoare sunt femeile.
Nu toate, ci doar acelea “cuminţi”. Care sunt modeste, supuse, împăcate cu soarta lor, obişnuite să-i servească pe alţii, în fine, genul care rămâne încorsetat în vechi scheme şi prejudecăţi. De pildă, despre femeile cu funcţii de conducere circulă nişte stereotipuri, că s-au dedat la multe compromisuri ca să ajungă în vârful piramidei, că se pretează la orice numai ca să fie vizibile şi să se menţină acolo, sus, şi că sunt puternice dar singure.
Foarte puţini sunt dispuşi să le recunoască acestora calităţile reale. Şi chiar suratele (doamne şi domnişoare „la locul lor”, inerte, fără nicio ambiţie, dar şi fără niciun talent sau vocaţie anume) le privesc cu suspiciune şi colportează bârfuliţe de tipul: ehei, de n-ar fi fost tăticul bogat care le-a plătit ascensiunea, soţul influent, „cu spate” sau amanţii binevoitori şi gentili care au contribuit la propăşirea favoritei lor, s-ar mai fi întâmplat ceva? Ar mai fi avut succes cutare sau cutărică? Ba bine că nu. Există numeroase femei care s-au realizat bazându-se pe propriile puteri, pe competenţă, perseverenţă, simţul răspunderii, simţul competitivităţii, al performanţei.
Şi care nu sunt adaptabile, flexibile, maleabile, „diplomate”, după cum eronat se crede. Diplomaţie înseamnă ştiinţa de a purta tratative, tot aşa cum „a avea relaţii” nu are întotdeauna un sens peiorativ. A fi diplomat este o adevărată artă prin care toţi au de câştigat, tot aşa după cum poţi să cultivi relaţii cu oameni valoroşi, folosindu-le într-un chip onest (nu trăgând sfori în culise) şi cu un scop benefic, adică şi în interesul celorlalţi. Din păcate, prejudecăţile şi gândirea strâmbă, păguboasă ne cam sufocă existenţa. Cât despre fetele cuminţi, e doar treaba lor dacă vor să se autosaboteze şi să se facă singure dependente.
Dar ştiţi cum se spune, fetele bune (cuminţi adicătelea) ajung în rai, pe când cele rele ajung unde vor. Şi cum raiul e unul singur, şi e cam plictiseală pe acolo, tot mai bine-i să fii neconvenţională, nesupusă, să ai un spirit independent şi să-ţi alegi singură scopuri şi destinaţii diverse. Neîndoielnic, plictiseala va fi exclusă, iar satisfacţiile nu vor lipsi. „Dacă te-ai născut cu aripi, trebuie să faci totul pentru a le folosi, sună un dicton. Restul sunt vorbe prin care mulţi îşi maschează neajutorarea, neputinţa.
