La inceputul lui noiembrie s-a lansat in capitala un film care face valuri mari si starneste o multime de comentarii pro si contra. Nici nu se putea altfel, din moment ce pelicula cu pricina se numeste "Autobiografia lui Nicolae Ceausescu", pe care s-a incumetat sa o aduca pe marile ecrane regizorul Andrei Ujica. Cineastul este stabilit in Germania de mai multa vreme, si a mai realizat doua documentare, unul cu subiectul revolutiei din 1989, si al doilea cu povestea unui cosmonaut sovietic care se afla in spatiu in timp ce tara lui se dizolva. Tema principala este moartea comunismului, asadar, care l-a preocupat intens pe creatorul filmelor amintite. "Autobiografia lui Ceausescu" a fost prezentat la Cannes si a starnit curiozitate, desigur, pentru ceea ce infatisa, specialistii punand insa accent apoi pe modul cum a fost facut acest film de nonfictiune. Ei au apreciat in chip deosebit arta montajului si conceptul inovator a ceea ce se numeste film istoric. Dar cel mai important lucru de discutat in urma vizionarii acestei pelicule ramane problema vinovatiei. Poate fi acuzat numai Ceausescu de o dictatura odioasa sau este vorba, mai curand, de o vina colectiva? – aceasta este intrebarea. Andrei Ujica are clar o parere, chiar daca, aparent, el nu monteaza decat fragmente de documentare gasite in arhive, el petrecandu-si peste 1000 de ore cu vizionarea acestora. Dar dramaturgia acestor secvente si scene ii apartine in intregime. Iar concluzia care se desprinde din sirul unor imagini adesea halucinante, dand seama despre un fenomen de enorma mistificare si de dementa totala, este cea a unei vinovatii colective. Nu numai Ceausescu a fost raspunzator de imensa aberatie in care am trait, ci intregul popor, cel care-l aclama dezlantuit, unanim, in monstruoasele manifestari care celebrau cultul dictatorului. Nimic nou, nu-i asa? Parca ne amintim o zicere celebra a lui Hegel, care spunea ca fiecare popor are conducatorul pe care-l merita. Iar romanii apar ca un popor "vegetal", care a indurat timp de decenii teroarea, mizeria, intunericul, cenzura, uitand cu desavarsire de libertate. Un popor usor de ingenuncheat, din pacate. Asa ca ii dau deplina dreptate unui comentator sagace al peliculei "Autobiografia lui Ceausescu", in momentul in care el sustine ca vederea acestui documentar ar avea efect de exorcizare a raului. Adica am putea sa radem, chiar, privind niste secvente din trecutul nostru comun, dar ar fi un ras galben. Unul cu ghionturi, amar si reflexiv, pentru ca n-ar trebui sa incetam a ne pune intrebarea: cum a fost posibil asa ceva? Si, punandu-ne-o, sa ramanem cat se poate de lucizi, pentru ca istoria sa nu se repete, cumva.
Carmen Mihalache
Bric-Brac: Cum de-a fost posibil?
