In teatru, despre actorii care au roluri nesemnificative, fiind doar niste aparitii care rostesc un minim de cuvinte, se spune ca duc tava. Asta in timp ce la „masa” stau personajele principale, cele care declanseaza, prin actiunile lor, conflictul. Cum pe scena vietii cu totii suntem actori, am imprumutat expresia din titlu din limbajul teatral, ea parandu-mi-se foarte expresiva. De fapt, am gasit-o formulata ca atare intr-o „cronica a pesimistei”, semnata de o comentatoare subtila, buna eseista si scriitoare, Ioana Parvulescu. Ea vorbea acolo despre un lucru indeobste cunoscut, si anume despre fascinatia exercitata asupra noastra de personajele negative din literatura, teatru, film. Acestea sunt construite mult mai bine, au carnatie, sunt convingatoare, pe cand personajele pozitive sufera de o anumita inconsistenta, parand chiar neverosimile. E ca un facut, pozitivii nu ies bine in scris, nu te seduc, nu-ti raman intipariti adanc in memorie, asa cum se intampla cu tipii rai, mult mai reliefati. Exista, din fericire, si exceptii, eu ma gandesc la Don Quijote, in primul rand, dar si la seraficul printul Miskin, ales si de autoarea amintita spre ilustrarea unei mari reusite scriitoricesti. Numai un geniu ca Dostoievski, profund cunoscator al abisului din om, putea scoate la iveala asa un diamant. Printul lui are o bunatate fara de margini, incat ceilalti il socotesc, pur si simplu, un idiot. In schimb, brutele, smecherii, escrocii, „durii” par inteligenti, si spunand asta revin la lumea actuala, parasind terenul fictiunii. Daca o sa va uitati de jur imprejur, veti vedea ca acesti indivizi domina scena vietii noastre de zi cu zi. Ei sunt „vedete”, despre ei se scrie la gazeta, in tabloide, ei apar in permanenta la toate emisiunile, beneficiind de o publicitate deliranta. Raul este „in prime time”. Cine e un om normal, corect, care traieste firesc, onorabil, si mai face si lucruri bune, n-are nicio sansa sa ajunga o persoana cunoscuta, „celebra”. Ramane un anonim, ba chiar poate fi considerat un fraier, un neadaptat la aceste vremuri in care miza e pusa pe mizerie, scandal, pornografie. Binele apare ca neinteresant, se trece peste el cu cea mai mare usurinta si indiferenta. Nu „vinde” nicio stire, nu face atractiva nicio emisiune. Desi nu-i deloc obisnuit, nu e banal, asa cum este raul, care se tot lateste si ne invadeaza spatiul vital. Cred ca daca ne-am comporta responsabil, ar trebui sa cautam cu lumanarea faptele bune, modelele reale, cele demne de lauda, de admiratie, facandu-le cunoscute celor multi. Intr-un alt tip de spectacol, care ne-ar ajuta sa privim lumea cu alti ochi, dincolo de murdaria ce ni se tot arata, binele n-ar mai trebui sa fie doar un personaj de figuratie care sa duca tava, ci ar merita un rol mai acatarii.
Carmen Mihalache
Bric-Brac: Binele duce tava
