marți, 17 iunie 2025

Box: Dan Gym Box intră în ring. Și iese învingător

Primele rezultate notabile pentru clubul privat fondat anul trecut de băcăuanul Dănuț Blaga: Tudor Constantin Condurache, bronz la Cupa României de Tineret și Adrian Vasilică Ojog, bronz la Cupa României de cadeți

Trei în unul. Și nu, nu e la ofertă. Dimpotrivă! Băcăuanul Dănuț Vasile Blaga a mizat exclusiv pe fonduri din mediul privat pentru a pune pe picioare, anul trecut, clubul Dan Gym box. Un club de box la care Dan Blaga este și fondator, și președinte, și antrenor. Așa cum spuneam, trei într-unul.



Cu o experiență de 35 de ani în box atât ca sportiv (a activat între 1984 și 1990 la Voința Bacău, iar ulterior la SCM Bacău, sub îndrumarea maeștrilor Nicu Cara și Anton Cojan), cât și ca antrenor, cel care a permis clubului Dan Gym Box să intre în ring a început să culeagă primele roade.

Ele au venit prin Tudor Constantin Condurache și Adrian Vasilică Ojog. Primul are 16 ani, practică boxul de un an și jumătate, iar la Cupa României de Tineret derulată în aprilie, la Sighetu Marmației, a urcat pe treapta a treia a podiumului la +92 kg.

Acolo unde se pune harta în cui, Tudor și-a pus adversarii la colț, trecându-și în cont inclusiv o victorie obținută în prima repriză, prin inferioritatea adversarului, contra vice-campionului național de juniori din 2024, Eduardo Gabriel Jimblaru. Un rezultat dătător de speranțe pentru un boxer bun și la… învățătură, Tudor fiind elev la Colegiul „Mihai Eminescu”. La o lună și jumătate după bronzul lui Tudor Condurache, a venit și cel obținut de Adrian Vasilică Ojog la Cupa României de cadeți, desfășurată, între 26 mai și 1 iunie, la Călărași.

Pasiunea pentru box, sport pe care-l practică de doi ani, îl face pe Adrian Vasilică Ojog să străbată, de mai multe ori pe săptămână un drum de 40 km, el fiind de loc din Izvorul Berheciului, unde și învață.

„Aceste rezultate obținute la competiții oficiale importante ne dau speranțe, însă obiectivul nostru nu este doar să formăm sportivi, ci și caractere, oferind fiecărui copil șansa de a crește ptrin sport. În cadrul asociației noastre, lucrăm și cu copii care au nevoi speciale, inclusiv copii cu autism, oferindu-le un mediu de antrenament adaptat și sprijin în dezvoltarea lor fizică și emoțională”, a declarat reprezentantul Dan Gym Box, Dănuț Blaga.

 



spot_img