8 mai 2024
SportBox/ CN U22: Băcăuanii, patru din patru

Box/ CN U22: Băcăuanii, patru din patru

Reușită impresionantă pentru boxul băcăuan. Toți cei patru pugiliști cu care Bacăul s-a prezentat la Naționalele U22 de la Târgu-Jiu au ajuns în finale! Iar trei dintre ei s-au impus înainte de limită în semifinalele disputate luni.

„Într-adevăr, este o realizare de prim-plan pentru noi. Am spus încă din start că îmi doresc procentaj maxim în ceea ce privește numărul de medalii, iar modul în care au boxat sportivii noștri a fost de-a dreptul admirabil”, a precizat antrenorul SCM-CSM Bacău, Relu Auraș. Deși accidentat, Nicușor Ciobanu a luat startul Naționalelor U22. Campion național la seniori anul trecut, Ciobanu și-a confirmat blazonul, câștigând semifinala categoriei 64 kg prin KO.

Aseară, Ciobanu urma să lupte pentru aur contra clujeanului Norbert Cojocaru într-o finală în care băcăuanul era cotat drept favorit. Cea mai tare finală a Naționalelor de la Târgu-Jiu va fi însă cea de la 56 kg, între băcăuanul Sebi Arbuz și campionul european al categoriei, Robert Jitaru.



O misiune dificilă în lupta pentru aur urma să o aibă și Vasile Suciu la 60 kg, în timp ce Alberto Biro, cel de-al patrulea băcăuan ajuns în finalele CN U22, pornea cu prima șansă contra lui Denis Berciu (CSM Lugoj) în ultimul act al categoriei 81 kg. Naționalele U22 sunt ultima repetiție oficială înaintea Europenelor de la această categorie de vârstă care vor avea loc tot la Târgu-Jiu, în această primăvară.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri