România suferă de o boală care s-a cronicizat şi nu cred că se va vindeca curând. Este vorba de neseriozitate, de tergiversare păguboasă, de amânare perpetuă o oricărui proiect început, benefic pentru oameni, pentru ţară. Toate lucrările demarate, cu tăieri de moţ, aplauze şi promisiuni sforăitoare, cu termene clare, nu mai ajung să fie finalizate cu anii. Până acum nu am auzit ca vreo lucrare mai importantă să fie finalizată la ora, ziua şi anul stabilite prin contract. Guvernele se schimbă, se schimbă şi priorităţile, constructorii dau faliment, nu mai sunt bani, proiectele se dovedesc proaste etc.
În Bacău avem mai multe exemple, nu are rost să le mai pomenim. În ţară este dezastru, sunt întârzieri de câte 5-10-15 ani la investiţii de interes naţional, strategic chiar, de parcă nu mai ştim să facem nimic. Minţim pentru a ne salva pielea, deoarece se ştie că nimeni nu este tras la răspundere. Şi cauze nu se găsesc! Dacă nu sunt, le inventăm. Între timp, costurile cresc, şantierele se dărâmă, utilajele se degradează, oamenii pleacă şi, după alţi ani, o luăm de la capăt. Şi iar de la capăt, ba inaugurăm şi re-reînceperea lucrărilor, tot cu aplauze, tot cu panglici. Nu vi se pare cunoscut?
Ne aflăm în faţa unei asemenea situaţii. După ce acum mai bine de şapte ani, primarul din vremea aceea se lăuda cu o mare investiţie, benefică pentru băcăuani, cogeneratorul de la Thermoenergy, aflăm că investiţia nu a funcţionat nicio secundă, până zilele acestea. Proiect prost, lipsa banilor, dezinteres. Acum, în sfârşit, după alţi bani alocaţi de Primăria Bacău, utilajul funcţionează, produce căldură şi energie electrică, care va aduce bani în vistieria societăţii. A calculat cineva pierderile din anii cât au funcţionat doar… promisiunile? Poate le plăteşte cineva.
