Pe 31 martie, trupa Fără Zahăr, formată din Bobi Dumitraș și Bobo Burlăcianu, ne-a încântat cu două concerte la Berăria Valhalla din Bacău. Trupa îmbină caracteristici hip-hop, folk și punk rock în melodiile lor, care au un farmec aparte, având versuri comice, bazate pe povestiri. Cu ocazia vizitei în Bacău, am avut ocazia să îi intreb câteva lucruri legate de viața de artist, la care ne-a răspuns Bobo Burlăcianu. Mai multe despre ei și muzica lor aflați din interviul de mai jos:
Anisia Mardale: De unde vine numele de “Fără Zahăr”?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Ideea a fost să găsim un nume care să fie în antiteză cu umorul din versuri. Să reprezinte ceva neplăcut. Dar în același timp să nu fie respingător, ci mai degrabă să aibă dublă valență. Dacă umorul din versuri iese deasupra, dar sub el se află lucruri serioase pe care le tratam cu umor, atunci numele formației trebuia să fie invers. La suprafață să fie ceva nasol, dar în profunzime să fie ceva bun. Capra Vecinului a fost o altă idee de nume pe lista scurtă. Pe vremea aceea, eram student și locuiam în cămin. La un moment dat s-a terminat zahărul în cameră și am optat pentru a bea cafea fără zahăr în loc să-mi cumpăr altul, că bani nu prea erau. Bobi venea la mine în cămin să repetăm și, pentru că eu n-avem zahăr, își aducea două pliculețe cu el, în glumă, să-și pună în cafeaua amară pe care i-o serveam. Așa i-a venit ideea numelui.
Anisia Mardale: Cum vă scrieți versurile? Cum decurge procesul vostru creativ?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Majoritatea pieselor sunt scrise de Bobi și pleacă de la o idee simplă. De pildă, urmează să scoatem în curând o piesă care a plecat de la horoscop. Am vrut să facem o piesă în care să pomenim ceva despre zodii. Apoi Bobi a dus-o într-o zonă de compatibilitate în dragoste. O poveste cu un băiat care întâlnește o fată de care îi place foarte mult, dar când află de la Neti Sandu că nu e într-o zodie compatibilă cu a lui, pleacă. Și la fel se întâmplă cu alte fete pe care le cunoaște, pur și simplu nu-i oferă horoscopul șansa unei relații. Procesul creativ e unul de gândire, se face un plan, câte strofe vrem să aibă, cam câte versuri să fie în fiecare strofă, structura. Apoi, de regulă, scriem refrenul mai întâi, pentru că trebuie să conțină baza cântecului, melodia, iar versurile se scriu pe bucăți, ulterior, când ajung de unde au de venit. O rimă bună poate să apară oricând. Trebuie doar să fim atenți.
Anisia Mardale: De unde vă luați inspirația?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Din viață. De pe stradă, de pe net, dintr-o știre, dintr-o carte. Inspirație există peste tot, din abundență. De pildă, discuțiile despre compatibilitate între zodii au fost foarte populare la începutul relației dintre mine și prietena mea. Și la un moment dat mi-am dat seama că pentru multă lume e important subiectul ăsta, deși noi îl tratam în semi-glumă. Uite o idee de pus pe muzică. De cealaltă parte a spectrului, se întâmplă și lucruri grave care aduc idei de piese. În 2014, Rusia a ocupat Crimeea. Așa s-a născut refrenul piesei Mâinile sus.
Anisia Mardale: Ați încercat să compuneți piese și în alt stil? Nu doar pe baza unei ironii/glume?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): De câțiva ani facem spectacole de teatru muzical. Le compunem și le regizăm. Primul a fost Pisici și se joacă la Teatrul Matei Vișniec din Suceava. Spectacolele păstrează stilul formației, dar fiind în teatru am simțit nevoia să diversificăm un pic lucrurile, să aducem mai multă profunzime, să oferim publicului un spectru mai larg de emoții. Pisici e și singurul spectacol înregistrat ca album audio, și e disponibil pe platformele de streaming online. Sunt acolo câteva piese triste, ca Mihai și Cristina, povestea unui cuplu de părinți în prag de divorț, sau Cami, drama unei adolescente nefericite.
Anisia Mardale: Ce fel de muzică ascultați în timpul liber?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Benson Boone, Glass Beams, Schur, Larkin Poe, Anwar, Francoise Hardy, Rival Sons, Dirty Shirt, Chapelier Fou, Ludovico Einaudi, Nidal Ștefan… Ăștia sunt cei mai recenți artiști cărora le-am dat follow pe Spotify. Și în principiu cam ce vrea Spotify să-mi dea, aia ascult. Face o treabă foarte bună, în baza preferințelor anterioare. Iar la bază, jos, de cealaltă parte a listei, stau The Beatles, Arctic Monkeys, The White Stripes, Morcheeba, The black keys, James Bay, Vance Joy, Bonobo, Paolo Nutini, Mumford&Sons, Asaf Avidan…
Anisia Mardale: Modul in care voi vă exprimați arta: ironie și glume melodioase, este unul destul de unic. Cum credeți că va evolua stilul de muzică pe care îl reprezentați? Există speranță? Apar formații tinere care abordează stilul vostru?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Mulțumim. Apreciez mult. Prezicerea viitorului e o îndeletnicire complicată. Nu m-aș băga. Speranță există întotdeauna. Dacă până și viața pe planeta asta a fost în pericol de dispariție de cinci ori până acum, și și-a revenit, putem spera și noi că lumea va fi interesată de umor și de muzică mereu. Despre formații tinere nu știu să zic. Nu cunosc. Mie mi-au plăcut parodiile celor de la Noaptea Târziu, dar e o formație trecută de tinerețe.
Anisia Mardale: Când asculți Fără Zahăr trebuie să fii atent la versuri ca să-i prinzi gustul, deci vă bazați mai mult pe versuri decât pe instrumental. De ce ați ales muzica pentru a vă exprima umorul? De ce nu faceți stand-Up, spre exemplu?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Bobi face. Iar eu nu fac pentru că sunt mai bun la muzică decât la umor. E o combinație fericită între noi. Răspunsul șmecher e că muzica ne-a ales pe noi. A simțit că ne place de ea și a făcut primul pas. E și cea mai populară artă. Nu e ca și cum în Dorohoi aveam cine știe ce acces la informații despre dans, sculptură sau teatru. Muzica era acolo. A venit prima să ne întâmpine.
Anisia Mardale: Cum credeți că sunteți priviți de către alte trupe românești de folk/rock?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Cu invidie. Glumesc. Ne plac, suntem prieteni buni cu majoritatea colegilor de breaslă, ne întâlnim des în perioada verii la festivaluri de folk/motor fest-uri.
Anisia Mardale: Credeți că Dorohoiul a fost ca o muză pentru voi? Ar fi luat naștere trupa în alt oraș?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Nu știu să zic. Probabil că da. E o combinație de contexte, geografic, istoric, întâlnirea fortuită dintre oameni. Universul e hazard. Eu cred mult în valoarea individuală, ca fiind călăuzitoare în viață. Nu poți bate genetica. Și când adaugi peste ea educația din familie, obții rezultate unice. Dar, evident că, pe lângă felul nostru particular de a fi, ca oameni, ne-a influențat mult și mentalitatea de oraș mic, care ne-a dat curiozitatea să descoperim lumea, și adolescența petrecută pe parcursul anilor 90, și anything goes-ul din muzica anilor 2000. Mie îmi place să cred că există multe posibilități. În orice oraș se nasc oameni buni.
Anisia Mardale: Cum vă place să beți cafeaua? Cu sau fără zahăr?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Fără. Nu suntem ipocriți.
Anisia Mardale: Întâmplările și personajele despre care cântați sunt reale, sau reprezintă rodul imaginației voastre?
Bobo Burlăcianu (Fără Zahăr): Sincer, sper din toată inima că nimeni vreodată nu a incendiat casa bunicului pentru actele de proprietate asupra ei, sau că nimeni nu și-a dat drumul cu căruța într-o râpă pentru o amăgire în dragoste, dar n-aș băga mâna în foc pentru asta. Ar putea fi reale. Personajele noastre sunt arhetipuri, la hotarul dintre real și imaginat. Exagerate pentru a obține efectul comic, dar posibile.
Interviu realizat de Anisia Mardale (clasa a IX-a), elevă la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și la Cercul de jurnalism al Palatului Copiilor Bacău
Foto credits: Cristina Sarageaua
Prof. coord. Laura Huiban
