19 mai 2024
ActualitateBLĂGEȘTI: Centru catehetic pentru copiii rromi, la Poiana Negustorului

BLĂGEȘTI: Centru catehetic pentru copiii rromi, la Poiana Negustorului

Proiectul, dedicat copiilor de etnie rromă, având ca ocrotitoare pe Sfânta Cuvioasa Parascheva, va avea sediul în Școala din satul Poiana Negustorului, comuna Blăgești, județul Bacău. Noul proiect a prins viață sâmbăta trecută, la inițiativa părintelui paroh Lucian Dima, alături de care au venit în sprijin Protoieria Bacău, Primăria Blăgești, școala din sat, Asociația „Ovidenia” și Asociația Europeană Romă pentru progres și promovare interculturală.

Slujba, ținută de un sobor de preoți în prezența copiilor însoțiti de părinți și bunici, s-a desfășurat sub protia delegatului Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, PC. Pr. Daniel-Ionel Marari, inspector al Birolului de Catehizare și activități cu tinerii din cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. A fost urmată de sfințirea sălilor de curs, unde tinerii enoriași își vor desfășura activitățile după orele de școală. Protoieria va oferi rechizite și ajutor pentru desfășurarea unor activități duhovnicești, precum școli de vară, tabere și pelerinaje. Asociația „Ovidenia” va asigura hrana copiilor. Școala (director Ioan Dediu) va oferi prin rotație profesori voluntari care să țină cursuri elevilor. Laurențiu Munteanu, primarul comunei Blăgești, va pune la dispoziție sălile de curs din cadrul școlii și va asigura prezența unui asistent social și psiholog. Și nu în cele din urmă, Asociația Europeană Romă pentru progres și promovare interculturală, președinte Doru Tănase, va sigura mediere școlară, sanitară și juridică. Se va ocupa și de promovarea și susținerea tinerilor romi, în scopul formării lor ca viitori cetățeni activi ai societății.

Răzvan Radu, asistent social Protoieria Bacău, a specificat că activitatea noului Centru va avea ca beneficiari 25 de copii. Din cauza condițiilor actuale, aceasta se va desfășura o dată la două săptămâni, sâmbăta, timp de câte 4 ore. Se speră ca pe viitor, după îmbunătățirea situației sanitare la nivel național, întâlnirile să fie mai dese.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri