Biserica Romano-Catolică se alătură proiectului de asistenţă socială

    Părintele decan Isidor Dâscă, conducătorul Decanatului de Bacău al Bisericii Romano-Catolice, a avut, marți, o întâlnire cu prefectul Liviu Miroșeanu. Motivul vizitei a fost dorința bisericii romano-catolice de a participa la un proiect de asistenţă socială inițiat de Instituția Prefectului.

    „În contextul acestei situații de o complexitate deosebită, încercăm să aducem alături de noi pe toți oamenii de bine din județul Bacău. La momentul de față, construim structura pentru asigurarea unor servicii de asistență socială care să aibă în centrul preocupării persoanele cele mai vulnerabile la infectarea cu COVID-19. Vrem să ne asigurăm că și cei fără aparținători vor fi ajutați și, de aceea, am făcut apel la instituții cu experiență în oferirea de servicii la domiciliu”, a declarat prefectul Liviu Miroșeanu.



    Totodată, acesta a mai avut o altă întrevedere pe aceeași temă și cu o delegație formată din reprezentanți ai Alianței pentru Unitatea Rromilor Bacău și ai Asociației „Pro Life Nations” Bacău.

    Reamintim că Instituția Prefectului a inițiat o acțiune de identificare de către autorităţile locale a persoanelor cu vârste peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, pentru sprijinirea acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor. Inițiativa îi vizează și pe restul băcăuanilor, indiferent de vârsă, care se află în situații similare vârstnicilor.

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"