18 mai 2024
ActualitateBilanțul salvatorilor băcăuani. Ce au făcut pompierii luna trecută

Bilanțul salvatorilor băcăuani. Ce au făcut pompierii luna trecută

În luna noiembrie, echipajele de intervenție din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au executat 632 de misiuni.

Astfel, în intervalul menționat, pompierii băcăuani au lichidat 47 de incendii, două arderi necontrolate, au intervenit în 46 de misiuni pentru asistența persoanelor, opt misiuni pentru salvarea animalelor, trei misiuni pentru descarcerare, au desfășurat 12 exerciții și au gestionat alte 85 de intervenții în sprijinul comunităților. De asemenea, în perioada de referință, au fost executate nouă misiuni pirotehnice, iar echipajele SMURD au intervenit în 420 de cazuri.

În ceea ce privesc incendiile produse la gospodării, cele mai frecvente cauze ale acestora au fost coșurile/burlanele de fum defecte sau necurățate (16 cazuri) și cenușa/jarul/scânteile de la sistemele de încălzire (11 cazuri). Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor să manifeste prudență în exploatarea mijloacelor de încălzire.



Pentru a preîntâmpina producerea unor tragedii, vă aducem la cunoștință următoarele aspecte:

  • Se interzice amplasarea produselor, materialelor și substanțelor combustibile în apropierea surselor de căldură;
  • Se interzice utilizarea reșourilor, aparatelor de călcat, aerotermelor electrice improvizate și fără asigurarea măsurilor de izolare față de materialele și elementele combustibile din spațiul sau încăperea respectivă;
  • Se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibil sau nesupravegheate, utilizarea sobelor fără ușițe la focare și cenușare, defecte sau neizolate corespunzător față de elementele combustibile ale clădirilor.

În ceea ce privește pregătirea în domeniul situațiilor de urgență a preșcolarilor, elevilor și studenților, pompierii militari au desfășurat activități de informare preventivă în cadrul grădinițelor, școlilor și liceelor, la finalul cărora au fost instruiți 1134 de tineri și 72 de adulți.

Pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei civile, specialiștii din cadrul Inspecției de Prevenire au efectuat un număr de 91 controale de specialitate. În urma acestora, au fost constatate 186 deficienţe, sancționate contravențional (139 de avertismente şi 47 de amenzi, în cuantum de 337.000 lei).

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău solicită cetățenilor anunțarea tuturor evenimentelor care pot pune în pericol viața, bunurile sau mediul înconjurător, la Numărul Unic pentru Apeluri de Urgență 112. De asemnea, vă îndemnăm să acordați o atenție sporită pregătirii în domeniul situațiilor de urgență, accesând Platforma Națională de Pregătire https://fiipregatit.ro.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri