17 mai 2024
ActualitateBilanțul misiunilor gestionate de pompierii băcăuani în minivacanța de Revelion

Bilanțul misiunilor gestionate de pompierii băcăuani în minivacanța de Revelion

În intervalul 29 decembire – 03 ianuarie a.c., peste 400 de pompieri s-au aflat la datorie, pregătiți să gestioneze cu promptitudine solicitările venite din partea cetățenilor. Astfel, în perioada  menționată, subunitățile de intervenție din cadrul ISUJ Bacău au răspuns unui număr de 75 solicitări primite pe Numătul Unic pentru Apeluri de Urgență 112.

Cele mai multe intervenții au constat în acordarea ajutorului medical de urgență, respectiv 29 astfel de cazuri. De asemenea, în acest interval, salvatorii au intervenit pentru lichidarea a 23 incendii, în șase misiuni pentru asistența persoanelor, într-o misiune pentru descarcerare, au executat o misiune pentru salvarea animalelor și au gestionat alte 15 intervenții în sprijinul comunităților.

În afara misiunilor dispuse la nivel operativ, o atenție sporită a fost acordată prevenirii evenimentelor care pot fi generate de nerespectarea măsurilor din sfera apărării împotriva incendiilor. Astfel, inspectorii de prevenire au executat controale la unitățile de turism și agrement, unde a fost preconizată prezența unui public numeros.



În urma acestor acțiuni, au fost verificate 13 unități de turism și alimentație publică, dintre care șapte funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Pe timpul controalelor, au fost constatate 89 de deficiențe, sancționate contravențional astfel: 73 de avertisment și 16 amenzi în cuantum de 349.000 lei.

Reiterăm faptul că funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu reprezintă o încălcare a legii, iar răspunderea revine exclusiv deținătorilor respectivelor construcții.

Totodată, în urma acțiunilor executate de inspectorii de prevenire, pentru unul dintre obiective a fost dispusă măsura complementară de oprire a funcționării ori utilizării, pentru încălcarea gravă a cerinței de securitate la incendiu, iar un alt obiectiv, căruia i-a fost aplicată aceeași măsură la începutul lunii ianuarie 2023, a fost resigilat, până la obținerea autorizației de securitate la incendiu.

Ca urmare a unor informații apărute în spațiul public, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău face următoarele precizări:

Prevenirea situațiilor de urgență, în scopul asigurării condițiilor de siguranță, reprezintă o activitate cu caracter permanent, prin urmare, inspectorii de prevenire desfășoară frecvent acțiuni de control și instruire pe linia apărării împotriva incendiilor, la operatorii econimici și instituțiile publice din județ.

Unitățile de turism și alimentație publică, fac obiectul controalelor tematice, cu precădere în perioada sărbătorilor legale, când este preconizată prezența unui număr mare de turiști, în astfel de spații.

Și în anul 2022, în aceeași perioadă, în urma controalelor executate, inspectorii de prevenire au identificat încălcări grave ale cerinței esențiale de securitate la incendiu, la două dintre obiectivele supuse controlului, motiv pentru care, a fost dispusă și atunci, măsura de oprire a funcționării.

Siguranța cetățenilor și prevenirea situațiilor de urgență, rămân principalele preocupări ale instituției noastre și în anul 2024, motiv pentru care astfel de acțiuni vor continua.

Vă îndemnăm și pe dumneavoastră să fiți responsabili, preventivi și să acționați în conformitate cu legislația în vigoare. Inspectorii de prevenire din cadrul ISUJ Bacău vor continua să ofere sprijinul necesar, prin acordarea de asistență tehnică de specialitate, pentru obținerea autorizației de securitate la incendiu, precum și prin aducerea la cunoștință a modificărilor legislative din sfera de competență, cetățenilor și factorilor implicați în procesul de avizare-autorizare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri