7 mai 2024
SportBenchea-Joca, bronz mondial cu echipa României!

Benchea-Joca, bronz mondial cu echipa României!

Încă un vis împlinit pentru veteranul atletismului băcăuan, Martin Benchea-Joca. De data aceasta, un vis…mondial. Atletul CSM Bacău a cucerit, luni, bronzul cu echipa României în proba de 8 km cross-country la Campionatul Mondial Masters +65 ani ce se desfășoară la Turun, în Polonia. Benchea-Joca a făcut echipă cu Vasile Hârjog și Valeriu Roșednic, cei trei „tricolori” urcând pe treapta a treia a podiumului după reprezentanții Poloniei, respectiv ai Marii Britanii.

„Îmi venea să mă ciupesc de braț pentru a mă convinge că toate acestea mi se întâmplă cu adevărat. În urmă cu nici zece ani alergam prin Izvoare, pregătindu-mă de prima cursă din viața mea, iar acum, urc pe podiumul unui Campionat Mondial. E fantastic! Țin să vă spun că proba nu a fost deloc usoară.

Pe lângă faptul că a plouat și a fost destul de rece, am avut de parcurs și un traseu foarte întortochiat, într-o zonă împădurită. De multe ori, însă, ce este greu, e și foarte frumos”, a declarat pentru „Desteptarea” Martin Benchea Joca.



Atletul în vârstă de 65 de ani va mai concura la două probe la Mondialele din Polonia. Astăzi, va lua startul la 10.000 m, iar sâmbătă va alerga semi-maratonul. Visul continuă!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri