La spectacolul sau de la Bacau, atat de asteptat de numerosii sai admiratori, maestrul incontestabil al scenei romanesti, Radu Beligan, a amintit o butada a lui Picasso, care spunea ca iti trebuie mult timp in viata ca sa inveti sa fii tanar. Aparent paradoxal, nu-i asa? Dar sensul sta, intr-adevar, in stiinta de a invata in permanenta si in detasarea reflexiva, in relativitatea ingaduitoare cu care ajungi sa privesti lucrurile la o varsta inaintata, cand fiecare zi este un cadou dumnezeiesc. Cand devii tanar, detesti tot ce inseamna obisnuinta, prejudecata, te scuturi de aceste poveri, de obligatiile sacaitoare ale rutinei existentei, si cunosti, in sfarsit, dulcele gust al libertatii de a fi tu insuti. Cat a stat pe scena aAteneului”, in fata unei sali pline ochi, Radu Beligan nu a spus nimic care sa nu te surprinda sau sa nu te puna pe ganduri, actorul detinand harul de a spune lucruri esentiale despre profesia sa si despre viata. S-a confesat spectatorilor mult indragiti, la final (inainte de a oferi autografe pe manuscrisul sau, continand anote de insomniac”) facand o incantatoare declaratie de iubire spectatorilor de teatru, fara de care arta pe care o slujeste n-ar fi cu putinta. Desigur, cat a stat pe scena, artistul acesta cu timbru unic, dintr-o specie pe cale de disparitie, pentru ca este un intelectual de rasa, inainte de toate, un pur-sange, a depanat multe amintiri, a evocat personalitati de format mare din istoria teatrului, dar, cel mai mult, a vorbit despre truda. Fara de care nu se poate infaptui nimic, mai ales intr-o arta, cum este cea a actoriei, ao sculptura pe zapada” (dupa spusa lui Laurence Olivier, bun prieten al lui Beligan). Numai o munca inversunata, de zi cu zi, cu rabdare, numai o cultura temeinica, o vie curiozitate intelectuala (a cunoaste, a invata sunt verbele care domina existenta acestui artist de exceptie), o disciplina liber asumata, prin dezinteresul pentru boemia ce iti seaca energiile, te pot face sa atingi pragul de sus al unei profesii devoratoare, cum este teatrul. Radu Beligan, cu o generozitate a spiritului superba, si tocmai de aceea extrem de rara, intr-o lume macinata de orgolii si vanitate (cum e cea a scenei), a creionat portretele unor actori de neuitat (Storin, Elvira Godeanu, Giugaru, Timica, Vraca, Birlic…) la care, cand era la inceputurile carierei, se uita ca la niste zei. Cel mai indragit a fost genialul Puiu Iancovescu, de o inaltime sufleteasca si o eleganta a spiritului inegalabile.
A fost o seara splendida la aAteneu”, foarte densa, in emotie si in idei, Radu Beligan reusind sa ne ofere, dincolo de minunatele sale amintiri, pline de miez, de caldele confesiuni de creatie, o extraordinara lectie de viata. Sa pastrezi toata viata starea de elev, invatand necontenit, sa te feresti de micimea sufleteasca, de meschinarie, de incrancenare, sa privesti cu incredere viitorul, lansandu-te mereu in noi proiecte, iata secretul unei admirabile longevitati. La cei 90 de ani pe care urmeaza sa-i implineasca in decembrie, Radu Beligan ne-a marturist ca pregateste un nou rol. La multi ani tinere maestre, si numai frumoase impliniri!Carmen Mihalache
Beligan sau arta de a fi tanar
