* Titlu acordat fiilor domnitorilor români. Așa glăsuiește DEX-ul despre beizadea. Sadoveanu nuanțează: ,,Răsturnat într-un jilț, beizadeaua Mitică Ghica pufăia dintr-o țigară. Gospodina se închină în fața beizadelei, sărutându-i mâna întinsă”. Nicu Ceaușescu, ,,prințișorul”, a dus beizadeaua în alte orizonturi. În vreme ce beizadeaua Ghica pufăia banal dintr-o țigare și întindea mâna pentru pupare în palat, Nicușor, trăgându-și brevet de aviator, cultivând cramele franțuzești și bordelul personal, a dus pupatul dosului (de palmă) și șofatul aero-terestru bahic în agora comunistă.
* Apărute precum ciupercile după o ploicică, neo-beizadelele de azi au obligat dicționarele la urgentă primenire, beizadeaua fiind privită ca salt comic de la ,,prințul real” către ,,insul care se crede prinț”. Cum nu avem mereu dicționarele academice la îndemână, folosim pentru a schița portretul noii beizadele cuvinte gingașe precum golan, lichea, decăzut, haimana, putregai, scârnăvie etc.
* În arborele genealogic al beizadelei mioritice, ultima mlădiță are studii învăluite în ceață groasă, conturi care put a corupție, agresivitate de putreziciune cu gărzi de corp constituite din armii de avocați. S-a plictisit de chemarea către fița de bar exclusivist, de etalare a ,,talentelor” în regim de circuit închis. Înnobilându-și cu droguri sistemul sangvinic, turează sfidător cai putere decapotabili, trece ca prin șvaițerul puturos (numai atât?) printre polițiști, calcă, ucide. Știe că e liber la moarte și valorifică la standardele marilor înalturi criminale atuurile de gunoi al gunoaielor către care strâmbă din nas până și pubela.
* L-am visat, noaptea trecută, pe Sadoveanu. Refăcuse, pentru noul său roman, ,,Crimă fără pedeapsă”, o pastișă asumată, portretul beizadelei: ,,Semi-răsturnat în jilțul mașinii de epocă învăluită în scârț futurist, beizadeaua Vlad al Pascului duhnea new-aristocratic, a drog ales, așa cum stă bine obrazurilor subțiri ale nației. Meli-țihanul de tip nou se închină discret/ original în fața nobilului său trup racordat la volan, cătându-i din ochi mâna pentru pupătura oficială”…
* … ,,Hei, Sadoveanule ce ești! Nu crezi c-ai luat-o razna cu reactualizarea textului tău?!”… Răspunsul n-a mai venit. M-am trezit; romancierul plecase. În jur mirosea a moarte încurajată oficial. Etc.
