26 aprilie 2024
ActualitateBarierele de la Podul Serbanesti dau batai de cap soferilor / Primaria...

Barierele de la Podul Serbanesti dau batai de cap soferilor / Primaria a amplasat panourile de avertizare printre copaci

Limitarea traficului pe podul de la Serbanesti pentru anumite autovehicule, creaza mari dureri de cap conducatorilor auto, care vin dinspre Roman, Vaslui sau dinspre Letea Veche. Din cauza ca Primaria a instalat un panou de avertizare prea aproape de intersectie, iar vizualizarea lui este nula din cauza unor copaci, soferii ajung la capatul podului si blocheaza circulatia incercand sa se intoarca din drum. Singura solutie este primul drum la dreapta, drum construit din fonduri proprii ale unor cetateni. Din pacate, si politistii care mai dau prin zona se posteaza in locuri de unde decizia lor este egala cu zero. Tot ceea ce se intampla in acea zona este de domeniul comediei proaste.

Nu este zi lasata de la Dumnezeu ca, la capatul podului dinspre Cartierul Serbanesti, cum vrei sa ajungi in oras, sa nu se iste cate o busculada. Dupa cum se cunoaste, s-a luat masura ca accesul pe pod sa fie limitat, din pricina unor fisuri la structura de rezistenta a podului. Pentru a se preveni aglomerarea si supraincarcarea lui, s-a decis ca accesul autovehiculelor cu tonajul mai mare de 3,5 tone si cu o inaltime de peste 2,70 metri, sa nu mai fie permis, iar pentru a se evita existenta unui numar mai mare de autovehicule pe o banda de mers, s-a cerut conducatorilor auto sa pastreze o distanta de cel putin 20 de metri fata de autovehiculul din fata. Toate bune si frumoase, numai ca, sistemul de avertizare a conducatorilor auto, folosit de cei care au montat bariera de la capatul podului dinspre Serbanesti, reprezentantii Primariei, se afla in suferinta. Daca circuli dinspre Calea Romanului si incerci sa ajungi in centrul orasului, esti “avertizat” de un panou situat undeva, inainte de curba ce duce spre pod, ca nu este permis accesul autovehiculelor cu o inaltime mai mare de 2,70 metri. Insa, fiind amplasat la cativa metri inaintea semaforului si intr-un loc discret, mascat oarecum de crengi, conducatorii auto sunt mai mult atenti la culoarea semaforului decat la indicator, desi, din punctul de vedere al legislatiei rutiere, ar fi fost obligati s-o faca. Sa admitem ca au ignorat panoul si se indreapta catre pod, distanta fiind de vreo trei sute de metri. Ei bine, in loc sa dea cu ochii de vreun politist de la circulatie, macar sa-l atentioneze ca nu poate trece, conducatorul auto ajunge in fata podului si realizeaza situatia. Din acest moment incepe aventura. Incearca sa faca cale intoarsa, insa are masini si din spate si din fata. Se claxoneaza strident, se fac diferite trimiteri… Cu chiu cu vai, cate un sofer mai intelegator introduce maneta in marsarier. Dar autovehiculul cu “gabarit depasit” tot nu poate intoarce. Atunci patrunde pe o strada laterala din dreapta soselei, se duce pana la capatul ei, ambaland la maxim motorul, nervos nevoie mare, deranjand locuitorii din zona, intoarce si asteapta sa se indure cineva sa-i faca loc sa patrunda iar in carosabil si sa incerce prin Letea Veche sa ajunga in oras. Pe Calea Tecuciului, avertizarea este sublima dar lipseste cu desavarsire. Nimeni nu te opreste sa virezi la stanga, spre centrul municipiului, chiar daca masina depaseste 2,70 inaltime. O dovada a fost si faptul ca ieri, in jurul orei 13, 45, doua autovehicule cu gabarit depasit, unul al armatei, A 16194, si un TIR de Bihor, BH 7669, au ajuns pana in buza podului, au virat la dreapta, au intors si au revenit in sosea, pentru a se indrepta catre strada Tecuciului. Surpriza, un agent de circulatie se afla in zona, dar intr-una unde nu mai poti actiona, in dreptul statiei de autobuz. Nici nu i-a oprit pe conducatorii auto, macar sa-i avertizeze. Alte autovehicule trec pe sub bariera la “musteata”. Seful Biroului de Politie Rutiera, comisar Vasile Cristudor, spune ca panourile au fost montate de Primarie. “Montarea panourilor intra in atributiilor compartimentului de specialitate din Primarie, care are si specialisti in circulatie. Vom lua legatura cu ei sa amplaseze in alt loc indicatorul. In ceea ce ne priveste, avem zilnic un agent de circulatie in zona. Vom tine cont de opinia ziarului si vom incerca sa-i fixam un loc unde sa poata actiona eficient. Cei care au gresit si au nesocotit indicatorul de avertizare, au fost sanctionati. Nu-i mai putin adevarat ca unii conducatori auto ignora pur si simplu acest indicator, ca de altfel si celelalte amplasate pe Calea Romanului si care ii avertizeaza ca trebuie sa circule pe Calea Tecuciului”, ne-a declarat seful politiei rutiere din municipiul Bacau. Este comod sa-tI dai cu parerea din birou, in loc sa te deplasezi in teren sa vezi ce se intampla cu masinile, cu indicatoarele si cu linistea locuitorilor.
Scris de Dan MINDIRIGIU



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri