25 aprilie 2024
EconomieBăncile și clienții, la masa negocierilor

* un băcăuan a obținut o reducere de 5.200 de euro din credit, prin eliminarea unui comision.

Băncile și clienții, la masa negocierilor

Timid, dar sigur, unele bănci, inclusiv IFN-urile, acceptă să le facă unele concesii clienților care se adresează Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar. De altfel, în ultimii patru ani, beneficiile obținute de consumatorii din întreaga țară depășesc 3 milioane de euro. În Bacău, anul acesta, un client al unei bănci a reușit să fie scutit de 5.200 de euro dintr-un credit.

Împrumuturile luate de la bănci pot deveni adevărate pietre de moară, mai ales dacă, pe timpul derulării lor, mai intervin și alte evenimente nedorite care împiedică creditatul să returneze la timp ratele lunare. Din fericire, băncile, dar mai ales instituțiile financiare nebancare – IFN-uri – dau semne de înțelegere în astfel de cazuri sociale dificile, renunțând, în urma negocierilor, la anumite prevederi din contractele de împrumut.

Notorii au devenit cazurile unor clienți din Bucureşti care, recent, au obținut ștergerea unor datorii. Unul luase, în urmă cu 4 ani, un credit de 70.000 de euro pentru a-şi cumpăra o casă, dar cu doi ani în urmă a suferit un accident auto și, în urma negocierilor, a obţinut ştergerea unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro). Altul, o familie cu trei copii, a obținut de la o bancă o ștergere a peste 43.000 de franci elveţieni, închizându-i creditul, precum şi reducerea cu 30% a unui alt împrumut.



În șase luni, petiții cât într-un an

Consumatorii pot obține, în urma acestor negocieri, reduceri sau eliminare de comisioane, scăderi de dobândă și ștergeri parțiale ori totale a întregii datorii. Potrivit Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar, la nivelul județului, numai în prima parte a acestui an, de exemplu, 16 consumatori s-au adresat cu cereri către această instituție, Și asta, deși starea de urgență a îngreunat activitatea și a prelungit timpul de negociere și de soluționare a unor cazuri.

Cele mai multe cereri au vizat reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum. Comparativ cu anul trecut, când CSALB a primit doar 12 cereri de la consumatori din Bacău. Dintre acestea, 11 au fost cereri conforme și una neconformă. Dintre cele 11 cereri conforme, doar una singură a fost acceptată pentru negociere în cadrul CSALB, iar restul au fost clasate. „Așadar, în mai puțin de 6 luni, am primit mai multe cereri din Bacău decât în tot anul trecut. Din cele 16 cereri, 14 au fost conforme și 2 neconforme”, ne-au transmis reprezentanții Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor Bancare.

5.200 de euro, scăzuți dintr-un credit

Partea bună este că majoritatea solicitărilor – 14 – sunt conforme, 13 fiind adresate băncilor și una adresată unui IFN. Deja, două au fost acceptate până acum pentru negociere cu băncile, alte două fiind în faza de filtru, iar zece au fost clasate. „Dintre cele două acceptate spre negociere, într-un caz, consumatorul a primit din partea băncii ștergerea a 5.200 de euro din sold, prin eliminarea comisionului de administrare. În al doilea dosar întocmit, părțile nu s-au înțeles sau una din părți nu a acceptat soluția propusă de conciliator”, au mai arătat reprezentanții CSALB.

Din acest an, CSALB îşi extinde competenţele și în sectorul companiilor. Astfel, prin intermediul Centrului, și persoanele juridice vor putea să intre la discuții cu băncile pentru o serie de speţe, începând cu operaţiunile prin intermediul ATM-urilor, transferuri între conturi bancare și terminând cu operaţiuni de plată făcute prin internet banking sau prin telefonul mobil. În cazul companiilor, se va percepe o taxă de 993 de lei.

 

Motivele pentru care îi îndemnăm pe consumatori să apeleze la serviciile CSALB sunt numeroase. În primul rând, solicitările sunt soluționate rapid, în maximum 90 de zile, de către conciliatorii CSALB care sunt profesioniști recunoscuți în domeniile juridic și bancar. Sunt și concilieri care depășesc acest termen, mai ales în cazurile complicate, în care părțile nu renunță la poziția lor în negociere. Un important avantaj este că serviciile Centrului sunt gratuite pentru consumatori. Nu îi costă decât timpul petrecut pentru scrierea cererii direct pe site-ul www.csalb.ro. Prin comparație, în cadrul unui proces în instanță, consumatorii și băncile pot pierde mii de euro și au de așteptat câțiva ani pentru o decizie definitivă. Chiar și așa, acest lucru nu le garantează reușita, iar în cazul unui proces, una dintre părți pierde, iar alta câștigă, în timp ce în cadrul negocierilor de la CSALB, ambele părți au de câștigat”, a declarat Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB și Director juridic al BNR.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri