„Relaţiile de afaceri dintre Clienţi şi Bancă se bazează pe încredere reciprocă. Banca urmăreşte să pună la dispoziţia Clienţilor săi toate serviciile şi profesionalismul său şi va depune toate diligenţele pentru a le proteja interesele în derularea tranzacţiilor”
Mai crede cineva în declaraţii de bune intenţii? Textul de mai sus e reproducerea fidelă a art. 2.2 din „Contractul cadru privind serviciile şi produsele oferite de….” una din puzderiile de unități bancare din România, ce poate fi accesat pe portalul băncii. Clauzele ce intră în coliziune frontală cu intenţiile declarate în preambul sunt multe, dar spaţiul editorial ne obligă să ne limităm doar la câteva, în încercarea de a surprinde esenţa celor ce se pot integra perfect în tematica rubricii noastre „Uzul şi abuzul de drept”. La trei articole mai departe de cel declarativ, (2.2) unde suntem asiguraţi de prietenia băncii, urmează art. 2.5., după care „Clientul este ţinut răspunzător dacă prin comportamentul sau conduita inadecvată a acestuia în afaceri, … a cauzat un prejudiciu (inclusiv reputaţional) Băncii.
În acest sens, Clientul se obligă să plătească necondiţionat şi irevocabil, la simpla cerere a Băncii, sumele datorate, în caz contrar Banca fiind îndreptăţită să treacă la valorificarea oricăror creanţe, bunuri mobile şi imobile din patrimoniul Clientului, în virtutea dreptului de garanţie…”
Ce trebuie să înţelegem noi de aici? Prejudiciul reputaţional nu e definit în cadrul contractului, deci, poate fi orice… vrea banca. Pentru că dacă banca vrea, aplică art. 3.6. din contract, după care: „Banca îşi rezervă dreptul să schimbe şi/sau să modifice aceste Condiţii Generale de Afaceri. Orice schimbări vor fi aduse la cunoştinţa Clientului prin afişare la sediile Băncii şi/sau pe pagina de web a Băncii şi/sau, în cazul persoanelor fizice, după caz, conform legislaţiei în vigoare.
Clientul acceptă că formele de publicitate a modificărilor şi/sau schimbărilor Condiţiilor Generale de Afaceri, anterior menţionate, vor constitui o notificare suficientă a respectivelor modificări şi/sau completări, fiind considerate o metodă suficientă şi validă în asigurarea opozabilităţii.”
Cu alte cuvinte, între doi parteneri de afaceri unul este mai egal decât celălalt şi poate modifica aşa cum vrea contractul ulterior semnării lui. Şi chiar dacă nu pune în operă clauza de modificare unilateral a contractului prin simpla publicitate (opozabilă tuturor), şi-a asigurat din start această posibilitate, în mod individual, faţă de cine doreşte banca, punctual, întrucât, la art 7. Obligații și Răspunderi, pct. 7.1. „Banca poate să refuze sau să suspende (ca urmare a propriilor pretenţii) îndeplinirea oricăreia dintre obligaţiile asumate faţă de Client, chiar dacă acele pretenţii sunt sub condiţie, neajunse la scadenţă sau nu sunt în legătură cu aceste obligaţii, fără ca prin aceasta să-i poată fi antrenată răspunderea contractuală în vreun fel de către Client.”
Nu trebuie să ai pregătire juridică să realizezi că practic, eşti la dispoziţia instituţiei financiare, aşa cum spune cu subiect şi predicat la art. 7.1 „ca urmare a propriilor pretenţii”, fără ca aceasta (banca) să răspundă în vreun mod. Mai mult de atât, nici stabilitatea relaţiei contractuale în ceea ce priveşte dobânzile datorate (în caz de împrumut) nu e certă, dincolo de anterioarele incertitudini şi calcule privind indicii RUBOR/EURIBOR. Câtă disperare să te încerce să semnezi un contract de credit în care banca, conform art. 10.7.: „îşi rezervă dreptul de a modifica nivelul dobânzilor, spezelor, comisioanelor în funcţie de evoluţia pieţei, de politica sa comercială, şi/sau de condiţiile specifice ale tranzacţiilor.” Nici termenul de „politica comercială” nu este definit dar înţelegem că rămâne la latitudinea băncii să modifice dobânda cum vrea, având în vedere trendul contractului analizat.
Altfel stau criteriile răspunderii în ceea ce priveşte obligaţiile clientului care răspunde cum vrea banca, aşa cum scrie la art.2.5 mai înainte analizat. Şi ceea ce ni se pare inacceptabil e faptul că aceste clauze generale se aplică nu numai clienţilor care au împrumuturi de la această bancă, dar sunt aplicate şi celor ce deschid cont în activitatea lor curentă ori creditează banca, în sensul că fac depozite. Dar aici avem şi o altă problemă, întrucât, conform Codului Civ, art. 2.191 „(1) Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituţie de credit, aceasta dobândeşte proprietatea asupra sumelor de bani depuse şi este obligată să restituie aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, la termenul convenit sau, după caz, oricând, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părţi…” Aici banca are o viziune „originală” asupra obligaţiilor sale care devin din perspectivă contractuală drepturi.
Conform art .12.1. Răspunderea Băncii nu va putea fi angajată pentru nici o pierdere aferentă operaţiunilor efectuate, ca urmare a unor perturbări generate de evenimente cum ar fi, fără a se limita la, forţa majoră, cazul fortuit, conflicte internaţionale, acţiuni armate, măsuri luate de Banca Naţională a României sau de Guvern sau orice alte acte ale autorităţilor române sau străine, revendicări sindicale, boicoturi, revolte, greve, război, acte de terorism, sau pagube produse de perturbarea pieţelor financiare naţionale/internaţionale, cauze naturale ori cauzate de alte evenimente pentru care Banca nu poate fi răspunzătoare.” Ce treabă are deponentul cu „…conflictele internaţionale şi actele autorităţilor străine”? Dar dacă această clauză e corectă, de ce nu poate beneficia de ea şi împrumutatul.
Pentru că, în ultimă instanţă, şi împrumutatul poate fi dependent de „…măsuri luate de Banca Naţională a României sau de Guvern sau orice alte acte ale autorităţilor române sau străine, revendicări sindicale, boicoturi, revolte, greve, război, acte de terorism, sau pagube produse de perturbarea pieţelor financiare naţionale/internaţionale, cauze naturale ori cauzate de alte evenimente pentru care …(urmare a simetriei răspunderii contractuale, nici) … împrumutatul nu poate fi răspunzător.” Clauzele mai sus enunţate pot fi definite ca fiind abuzive şi identificabile, fiind exhibate online. Dar se pare că Banca Naţională nu e tocmai naţională din moment ce nu le vede, iar Protecţia Consumatorilor a consumat ceva . Ca și noi….timpul acordat acestui subiect.
Jurist Adrian M. Ionescu
