23 aprilie 2024
CulturăBacovia - 140. Artiștii plastici băcăuani îl omagiază pe Bacovia

Bacovia – 140. Artiștii plastici băcăuani îl omagiază pe Bacovia

Era vineri, 4 septembrie (17 septembrie – stil nou) „oarile 2 p.m”, anul 1881. Pe strada Roman 103, actuala benzinărie MOL, de pe 9 Mai, s-a născut Gheorghe Andone Vasiliu, viitorul poet George Bacovia. Casa nu mai există, fiind identificată doar într-o fotografie, donată de colecționarul Mihai Ceucă Casei Memoriale a poetului, de pe str. George Bacovia.

Fabuloasa poveste a vieții și operei marelui poet simbolist, cel mai mare simbolist al poeziei române, modernist, neo-simbolist etc., se îmbogățește și se consolidează în fiecare an. Critici literari de conjunctură s-au întrecut în etichetări, însă apostolii criticii literare românești îl situează astăzi, ca valoare poetică, imediat după Eminescu și Arghezi. Nu s-a bucurat de prea mare atenție și faimă în timpul vieții. Nu-i singurul caz din literatura română. Orașul în care s-a născut îl omagiază abia în anul 1971, la 90 de ani de la naștere, printr-o grandioasă manifestare de simpatie, prima și singulară în regimul comunist, de care s-a bucurat un poet.

Atunci a fost dezvelită statuia din centrul orașului, operă a sculptorului Constantin Popovici, contestată și criticată, care, însă, peste ani, a devenit simbolul Bacăului. Tot atunci, a fost deschisă și Casa memorială de pe strada cu același nume – George Bacovia. Revista ATENEU a organizat Colocviile Bacovia, care se desfășoară fără întrerupere din acel an, cu diferite denumiri. Bacovia este emblema și sufletul nostru, am mai uitat și mai uităm de EL, luați cu viața, cu bucuriile puține și cu multele necazuri, însă poezia lui, Muntele Poetic Bacovian rămân ca parte a patrimoniului nostru cultural și de suflet.



Bacovia a fost introdus în manualele școlare, din păcate cu aceleși poezii care au dat și dau bătăi de cap elevilor, mai ales liceenilor. Câteva poezii sunt în programa de Bacalaureat. Uniunea Scriitorilor, Filiala Bacău organizează, cu precarele posibilități materiale, un festival dedicat poetului Stanțelor Burgheze, al Plumbului. S-a instituit și Premiul pentru Poezie „George Bacovia”, consacrat ca Premiu Național.

Să nu uităm: 1881 – 1971 – 2021. La 140 de ani de la naștere, numele, opera și simbolul George Bacovia revin în actualitate, în memoria și inima băcăuanilor.
Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, sub egida Consiliului Județean Bacău, organizează, în aceste zile, inedite și importante activități de omagiere a poetului, recitaluri de poezie, expoziții de pictură, caricatură, grafică și fotografie.
Joi, 16 septembrie 2021,. ora 16.00: Casa Memorială „George Bacovia” – Recital din lirica bacoviană „Vals de toamnă”, de Valentin Braniște, actor al Teatrului Municipal „Bacovia”. Lansare de carte „Charles Baudelaire după 150 de ani”, autor Grigore Codrescu. Prezintă Culiță Ioan Ușurelu.

Cu aceeași ocazie va fi vernisată și inedita expoziție de pictură „Bacovia” a artistului Dionis Pușcuță, membru al UAPR, Filiala Bacău.

Vineri, 17 septembrie 2021, ora 13.00 – Muzeul de Artă Bacău, Expoziție de fotografie „I-auzi corbii”, autor Ovidiu Ungureanu, membru al UAPR, Filiala Bacău.

La ora 16.00, Galeriile de Artă „ALFA”. Fabulos! După patru ani de muncă, se va deschide cea mai mare expoziție internațională de portrete, pictură și grafică, sculptură și caricatură „Bacovia – portret”. Participă cu lucrări „artiști de pe șase continente, și are ca obiectiv redarea către publicul băcăuan a unui amestec plăcut în care artele se întâlnesc și mărturisesc la unison că personalitatevea poetului băcăuan este fabuloasă iar poezia sa, de-o splendidă unicitate”. Organizator, sufletul și inima acestei expoziții, curator, artistul Victor Eugen Mihai. Cotidianul Deșteptarea va fi prezent la aceste evenimente și va publica cronici, impresii, declrații, interviuri.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri