2 noiembrie 2024

Bacăul dansează la Cupa Adamas

HomeActualitateBacăul dansează la Cupa Adamas

Bacăul dansează la Cupa Adamas

Competițiile de dans de mare anvergură se reiau în Bacău după mai bine de doi ani. Dacă în anii de dinainte de pandemie eram obișnuiți cu Bacau Dance Open, o competiție internațională de dans sportiv cu licență WDSF (World Dance Sport Federation), eveniment creat în Bacău de CS Adamas, de această dată revenim la competițiile naționale, ce-i drept și cu participare internațională.

Astfel, sâmbătă și duminică, 22 -23 octombrie, la Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău se va desfășura Cupa Adamas ediția a VII-a la dans sportiv și nu numai.



În prima zi de concurs se vor „lupta” pe ringul de dans sportivii legitimați la Federația Română de Dans Sportiv, competiții în care și-au anunțat până acum prezența peste 250 de dansatori sportivi de la mai multe cluburi din țară dar și sportivi din Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria și Canada. Și în rândul oficialilor vor exista arbitri din cele patru țări participante.

În cea de-a doua zi, pe parchetul instalat la Centrul de Afaceri se vor derula concursurile pe alte stiluri, de la street dance la dans de societate și de la dans clasic până la folclor, concursuri de solo, duo, trio, grupuri și formații.

În același timp, sâmbătă, la sediul Academiei Adamas va avea loc un workshop de street dance susținut de Edi Stancu din București și Genil Hasim din Brăila, iar duminică, Colegiul Central al Arbitrilor din FRDS, în colaborare cu CS Adamas organizează un seminar pentru arbitri de basic.

În cele două zile de concurs care se vor desfășura la Centrul de Afaceri și Expoziții, accesul publicului va fi liber.




Descoperă mai multe la Deșteptarea.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Alte titluri
Alte titluri

Locotenentul Octavian Bran se alătură echipei jandarmilor băcăuani

Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău anunță noua sa achiziție:...

Ultimele știri