În urmă cu opt ani pășea timid pe scena emisiunii „Românii au Talent”. A uimit atunci o țară întreagă cu vocea lui. Mi-aduc și acum aminte când Mihai Petre s-a așteptat să rezolve o problemă de matematică, dar când a deschis gura i-a lăsat pe toți muți de uimire.

Narcis Iustin Ianău din comuna Mărgineni, județul Bacău, atunci la vârsta de 16 ani, a ajuns în finala show-ului de talente unde s-a clasat pe locul secund cu o interpretare fabuloasă a piesei „Fantoma de la Operă”. Atunci nu a câștigat marele premiu, în schimb, Narcis, absolvent al Colegiului Național de Artă „George Apostu” Bacău, a avut un aflux de imagine care l-a propulsat pe marele scene ale lumii.

Au urmat câțiva ani de experiențe interesante și importante, între care colaborarea cu trupa germană Gregorian, cu care a participat în concerte și au editat materiale discografice, dar și o participare la preselecția Eurovision.

Ascensiunea contratenorului Narcis Iustin Ianău a adus o colaborare din 2016 cu faimoasa soprană Sarah Brightman, până acum susținând concerte în peste 300 de orașe din peste 40 de țări, precum Germania, Austria, Turcia, Elveția, Finlanda, Mexic, Japonia, China și multe altele.

„Vreau să trăiesc din plin această experiență. E un privilegiu extraordinar să muncesc în timp ce vizitez atâtea locuri pe care, poate altfel, nu ai cum să le poți vedea pe toate, într-o viață de om. (…) Și, cel mai important lucru: cândva, demult, prin 2011, într-unul dintre primele mele interviuri, spuneam că îmi doresc să cânt pe marile scene ale lumii, deși nu știu care sunt alea. Ei bine, planul meu este să descopăr în continuare care sunt aceste scene. Și să le cuceresc. Am văzut că pot să fac asta. Și sunt nespus de bucuros și recunoscător”, a declarat pentru Pro Tv Narcis Iustin Ianău.

În perioada imediat următoare, Narcis este invitat special împreună cu tenorul Vincent Niclo într-un amplu turneu susținut în 30 de orașe din S.U.A. de către cea mai de succes și bine vândută soprană din lume, Sarah Brightman.

Prima reprezentație a turneului intitulat HYMN va avea loc miercuri, 13 februarie, de la ora locală 20.00, la Fox Theatre din Detroit. Mai trebuie spus că valorosul contratenor băcăuan va împlini 24 de ani, pe 24 februarie.

Alte articole