28 aprilie 2024
EconomieBacauanii, printre cei mai buni platnici la banci

Bacauanii, printre cei mai buni platnici la banci

Restantele la creditele acordate de banci populatiei, la nivel national, sunt intr-o continua crestere si nu se intrevede vreun semn de stabilizare. Potrivit datelor BNR, la sfârstul lunii august restantele au urcat la 33,35 miliarde lei (7,5 miliarde euro), iar ponderea acestora a ajuns la 14,9%, cel mai ridicat nivel din toate timpurile.

Fata de sfârsitul anului trecut, nivelul restantelor a urcat cu 4,31 miliarde lei, iar totalul creditelor a scazut cu 4,66 miliarde lei, ceea ce a facut ca ponderea restantelor sa avanseze destul de rapid, de la 12,6% la 14,9%.

Stocul restantelor si al creditelor neperformante e inflamat cel mai mult de segmentul companiilor, tot mai afectat de întârzierea reluarii unei cresteri economice sustinute si de înmultirea numarului de insolvente. Practic, restantele companiilor sunt de peste doua ori mai mari decât ale populatiei. În timp ce restantele populatiei sunt de pâna în 11 miliarde lei, ale companiilor au depasit 22 miliarde lei.



Pe de alta parte, desi au o pondere mai mica în totalul creditelor acordate, restantele la valuta sunt mult mai mari în valoare absoluta decât cele la lei, cântărind 60,66% din total, respectiv 20,23 miliarde lei, în timp ce restantele la creditele în lei sunt de 13,12 miliarde lei. Pe segmentul creditarii în valută, restantele au o pondere de 14,47%, în timp ce ce pe partea împrumuturilor în lei restanțele se situează la 15,58% din creditele acordate.

De remarcat ca bacauanii sunt unii dintre cei mai buni platnici a ratelor la banci in privinta creditelor in lei, intrucât ponderea restantelor este una dintre cele mai mici din tara in totalul sumelor contractate sub forma de credite bancare.

Mai exact, bacauanii au restante de 252 milioane de lei, ceea ce reprezinta 11,57% din totalul de 2,175 miliarde de lei imprumutate. Cei mai buni platnici din tara sunt gorjenii, cu numai 95 milioane lei restante din totalul de 1,6 miliarde de lei credite, iar cei mai rai platnici sunt salajenii, cu 214 milioane lei restante, adica 29,53% din totalul de 723 milioane lei contractate la banci.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri