3 mai 2024
ActualitateBacauanii au inmatriculat anul trecut 8.000 de masini

Bacauanii au inmatriculat anul trecut 8.000 de masini

Anul 2014 pare sa fi fost un an prosper pentru multi dintre bacauani. Peste 8.000 de masini au fost inmatriculate anul trecut in judetul Bacau si aproape 5.000 de persoane au obtinut un permis de conducere. Conform datelor din evidenta Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari a Vehiculelor (S.P.C.R.P.C.I.V.) Bacau rezulta ca in judetul Bacau sunt inmatriculate 150.588 de vehicule fata de inceputul anului 2014, respectiv, 142.338 de vehicule.

“Intr-adevar, diferenta de la un an la altul este impresionanta, insa, din cele 8.000 de masini inmatriculate intr-un an este posibil ca o parte din ele sa fi fost radiate”, declara cms. sef Constantin Mihaescu, seful S.P.C.R.P.C.I.V. Bacau.

Aceleasi surse arata ca in judetul Bacau sunt inregistrati 213.102 posesori permis de conducere, fata de 208.410 la inceputul anului 2014. Acest lucru arata ca 4.629 de bacauani au obtinut in acelasi an permisul de conducere pentru categoria dorita.



Târgul e plin de masini de vânzare

In cazul celor 8.000 de inmatriculari facute in anul 2014, nu este vorba doar despre masini noi. Sunt persoane care isi câstiga existenta numai din astfel de vânzari. Iulian Spânache este unul dintre samsarii de masini din oras.

“Cumpar si vând masini. Cu asta ma ocup. Sunt de meserie inginer constructor, iar in sezonul rece imi câstig existenta din vânzarea si cumpararea de masini. Ca orice afacere, treaba asta implica si riscuri. Cumpar din strainatate masini (nu va spun de unde) la un pret si se poate intâmpla sa stau cu ea mult si bine pâna o vând. Asa ca dupa doua luni in care pot scoate numere rosii pentru un autoturism, a treia luna sunt obligat sa o inmatriculez.

Pretul creste putin, iar masina se vinde sau nu. Asa ca intr-un an pot sa inmatriculez si zece masini daca nu le vând repede”, spune Iulian. Ca el sunt multi. Ii vedem mai ales in târgul de masini. Sunt vizibili, dar se ascund. Nu vor sa fie luati la ochi de autoritati si pozeaza in potentiali cumparatori. Iti dai seama cu cine ai de-a face dupa felul in care te masoara din priviri si iti testeaza puterea financiara.

Asa e la târg. Cine stie sa “citeasca” o masina poate obtine pretul dorit de el, iar cine nu se pricepe poate fi pacalit usor. Nu este vina celui care vinde, ci mai curând a celui care cumpara si nu stie pe ce da banii.

Masini multe, parcari insuficiente

La un numar de 8.000 de masini inmatriculate intr-un an iti pui imediat si problema parcarilor. Este lesne de inteles ca nu toate cele 8.000 de masini au ramas in municipiul Bacau, insa, un numar semnificativ se regaseste pe strazile si mai ales in parcarile din oras. In anii trecuti au fost amenajate parcarile ecologice, iar acestea au absorbit mare parte din masinile parcate pe trotuare sau pe spatiile verzi din fata/spatele blocului.

Aproape doua mii de locuri de parcare noi

parcare-1-655x360

Primaria deruleaza programe prin care urmareste sporirea numarului de locuri de parcare. Pe de o parte, este vorba despre programul inceput in 2011 de construire de parcari ecologice.

Astfel au aparut sau sunt in curs de aparitie peste o mie de locuri noi de parcare, pe strazile G.Bacovia, Energiei, Apusului, Maramures, Ion Luca, Garii, Bicaz, Soimului, Metalurgiei, Nucului, Logofat Tautu, Otelari, in cartierul Bistrita Lac sau in Cornisa. “Principala calitate a parcarilor ecologice este regenerarea, în permanenta, a stratului verde, cu consecinte benefice asupra mediului”, a spus Ionut Tomescu, purtatorul de cuvânt al Primariei Bacau.

O alta varianta este reabilitarea unor artere, precum in cazul strazilor Mioritei, 9 Mai, Vântului si Vadu Bistritei, unde proiectul prevede 600 de locuri noi de parcare. De asemenea, si prin reabilitarea strazilor Milcov si Ion Luca Caragiale se vor infiinta noi parcari. (O.P.)

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri