11 decembrie 2024

Băcăuanii Andrei Cărămidă și Radu Vieriu, campioni naționali la clasa A1

Raliul Vâlcii, ultima etapă din calendarul competițional, a tras cortina peste Campionatul Național de Raliuri 2024, marcând un an plin de provocări și realizări pentru echipajul băcăuan format din Andrei Cărămidă și Radu Vieriu. Cei doi, reprezentând echipa ALPHA MOTORSPORT Bacău, au obținut titlul de campioni naționali în cadrul Trofeului Rally Start, la clasa A1 (motore sub 1.6 cm³), cu o Dacia Sandero 0.9 TCe.

Calendarul competițional din acest an a inclus etape în orașe importante precum Harghita, Pitești, Cluj, Baia Mare, Sibiu, Bacău, Iași, Brașov și, bineînțeles, Vâlcea. Deși echipajul a participat la doar 6 din cele 9 etape, performanțele lor, în special la Raliul Brașovului, unde au reușit să obțină victoria, le-au asigurat titlul dorit.



„Începând cu anul 2019, am încercat să fim prezenți la cât mai multe etape, dar din lipsă de buget nu am reușit. În anul 2024, cu ajutorul unor prieteni și partenerilor noștri, am reușit să fim prezenți la mai multe etape și am obținut titlul de campioni în cadrul Trofeului Rally Start la Clasa A1. Ne revem la anul și mai puternici, și de ce nu, cu alt material de concurs”, a declarat Andrei Cărămidă.

Echipajul a ținut să le mulțumească partenerilor care au contribuit la succesul lor, printre care se numără WIREHUB, GALEDO LOGISTIC, ARENA TOPOCAD, LACUL HORGESTI, H2O DETAILING, MUV SRL, FORM CONSULT, HYPER CUSTOM WRAPS, 4ABYAUTO, TERMOPANE ABPLAST Bacău și MAȘINA EPOCA Bacău.

Raliul Vâlcii nu doar că a marcat finalul unei sezoane intense, dar a și subliniat determinarea și spiritul competitiv al echipajului ALPHA MOTORSPORT Bacău, promițând un 2025 plin de ambiții și noi provocări în lumea raliurilor.



spot_img
Ce condiții trebuie să îndeplinească articolul
spot_img
- Advertisement -