20 aprilie 2024
ActualitateBăcăuani premiați la 50 de ani de căsnicie

Băcăuani premiați la 50 de ani de căsnicie

În cea de-a treia zi de Paște, marți, 4 mai, la Sala Ateneu a avut loc un eveniment emoționant în care 56 de cupluri de băcăuani au fost premiate de municipalitate cu ocazia a împlinirii a 50 de ani de la căsătorie. Aceștia au primit din partea Primăriei Municipiului Bacău prin Direcția de Asistență Socială suma de 500 de lei, o diplomă aniversare, o cutie cu bomboane și câte o floare.

„Este o tradiție, de mai bine de 10 ani, să organizăm de fiecare dată când se adună u anumit număr de perechi de premianți, să organizăm acest spectacol. Fiind și în perioada sărbătorilor pascale, acțiunea de astăzi a avut o încărcătură emoțională mult mai mare”, a declarat Carmen Mihaela Vasluianu, directorul Direcției de Asistență Socială Bacău, precizând că astfel de evenimente au loc de trei-patru ori pe an. Festivitatea de premiere a fost precedată de spectacolul de muzică și dans „Veniți de luați Lumină!” pus în scenă de Ansamblul Popular Profesionist „Busuiocul”.

Între cei premiați de către Primăria Municipiului Bacău de această dată s-a regăsit și familia inginerului Mihai Ceucă, renumit colecționar și cetățean de onoare al orașului.




„Am trăit astăzi, împreună cu soția, unul dintre momentele de neuitat din viața noastră: semicentenarul nunții noastre. Este, probabil, ultimul eveniment memorabil din viață și gestul festiv perpetuat și de actuala administrație a fost un moment emoționant. Trăinicia unei comunități se bazează pe soliditatea familiilor care o compun. Chiar dacă nu toți tinerii însușesc această idee, ne bucurăm că autoritățile locale o fac și suntem onorați de atenția acordată familiilor semicentenare, în semn de respect și apreciere. Urăm tuturor familiilor băcăuane să ajungă a se bucura de asemenea momente de satisfacție și mulțumim tuturor celor implicați în organizarea festivității.”
Gabriela și Mihai Ceucă

„Muțumim că s-au gândit la noi și iată că azi suntem la un fericit eveniment de care ne bucurăm foarte mult. Când am primit înștiințarea că vom fi premiați am avut o mare bucurie. Nu știam că o să primim și o sumă de bani, iar la vârsta noastră orice vine este de mare ajutor. Avem patru nepoți și o să încercăm să-i bucurăm și pe ei pentru că am ajuns la vârsta asta, să se bucure și ei de bunicii lor.”
Rodica și Virgil Ailincăi

„Când am împlinit 50 de ani de căsătorie m-am dus la Starea Civilă, acolo unde a fost înainte la Scala (în spate la Luceafărul) și de acolo mi-au spus că peste două-trei luni o să-mi trimită o hârtie. Apoi mi-au trimis înștiințare să mă prezint acum la Ateneu. Și ne-am conformat. Cu banii primiți drept premiu vom achita pe la «întreținere», pe la CAR… Oricum, suntem onorați de tot ce s-a întâmplat.”
Florica și Nelu Hongu

„E o plăcere deosebită că s-au împlinit 50 de ani de căsnicie, mai ales că toate astea se întâmplă în a treia zi de Paște, un lucru foarte frumos. Suntem emoționați și foarte onorați că cei din primărie s-au gândit la noi și ne-au făcut acest cadou deosebit. De premiul financiar nu mai vorbim. În orice moment, orice bani ne vin sunt foarte importanți.”
Ecaterina și Nicolae Darie

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri