28 aprilie 2024
SportBăcăuancele, start și finiș în forță!

Atletism/ Cupa 1 Decembrie, Memorialul „Maria Hagimă și Costel Sava”

Băcăuancele, start și finiș în forță!

Final de an, început de sezon competițional. Tradiționalul concurs atletic inter-județean Cupa 1 Decembrie, Memorialul „Maria Hagimă și Costel Sava”, rezervat juniorilor 1, 2 și 3 și derulat weekendul trecut la Sala de Atletism „Doina Melinte” din Bacău, a dat startul competițiilor indoor din această iarnă. Ediția 2022 a Cupei 1 Decembrie a reunit peste 300 de sportivi din întreaga țară.

Așa cum era de așteptat, printre protagoniste s-au aflat atletele de la SCM Bacău și CSȘ Bacău antrenate de Cristi Nemțeanu, care și-au tăiat partea leului  atât în probele de viteză, cât și de sărituri. La junioare 1, Adnana Vrânceanu (SCM Bacău) a cucerit patru locuri 1, victoriile de la 60 m (7,74) și 200 m (23,35) fiind dublate de recorduri personale. Adnana s-a mai impus și la triplusalt și la 4×200 m, în proba de ștafetă făcând o echipă de aur cu coechipiera sa de la SCM, Ștefania Zediu și cu colegele mai mici de la CSȘ Bacău, Daria Vrânceanu și Andra Stănică.

Favorita probei de 400 m, Ștefi Zediu a respectat pronosticurile, trecând prima linia de sosire, cu timpul de 58,17. Totodată, ea a ocupat locul 2, în spatele Adnanei Vrânceanu, la 200 m, cu 26,76. Sora mai mică a Adnanei, Daria Vrânceanu a reușit, la rândul său două recorduri personale, cucerind locul 1 la Junioare 3 în proba de triplusalt, cu o săritură ce a măsurat 12.10 m și la 200 m, cu timpul de 26,10.



Un al treilea loc 1 a fost adjudecat de Daria, așa cum aminteam, la ștafetă 4×200 m, ea cucerind și un argint la 60 m, unde a fost întrecută doar de Daria Petrovska, de la CSM Onești.  În fine, mezina Andra Stănică și-a adus aportul la victoria în proba de ștafetă 4×200 m, completându-și realizările cu un argint la triplusalt (11.34 metri) și un bronz la lungime, unde a reușit un Personal Best (5.24 m), și unde a fost depășită de colegele de la CSȘ, Daria Vrânceanu și Andra Ioana Lupu.

„Un început foarte bun de sezon. Sunt foarte mulțumit de evoluția fetelor”, a declarat antrenorul celor patru atlete, Cristi Nemțeanu, care privește deja spre competițiile din ianuarie: Cupa Bistriței de la Bacău și etapa 1 a Campionatului Național de Seniori, Tineret și Juniori de la București. „Suntem conectați mental încă de pe-acum la aceste două concursuri deoarece ambele vor constitui criteriu de selecție pentru Balcaniada Indoor Under 20 programată la începutul lui februarie, la Belgrad”, a explicat antrenorul Nemțeanu.

Pe lista atletelor ce-și doresc să reprezinte România la Jocurile Balcanice de Juniori 1 se află și băcăuancele Ramona Verman, Ștefania Zediu și Adnana Vrânceanu.

Podiumurile Cupei 1 Decembrie, Memorialul „Maria Hagimă și Costel Sava”

60 m J1 +2, feminin: 1) Adnana Vrânceanu (SCM Bacău) 7,74; 2) Maria Patricia Bulavska (CSM București) 8.00; 3) Alina Barbu (Rapid București) 8, 25.

60 m J 1+2, masculin: 1) Darius Cornescu (CSȘ Ploiești) 6,99; Ervin Toth (LPS Târgu-Mureș) 7, 14; 3) Rareș Hnatiuc (CSȘ Dinamo) 7,17.

60 m J3, feminin: 1) Daria Petrovska (CSM Onești) 8.00; 2) Daria Vrânceanu (CSȘ Bacău) 8, 05; 3) Sara Mahmoudi (CS Dinamo București) 8, 13.

60 m J3, masculin: 1) Mihai Militaru (CSM Ploiești) 7,28; 2) Alexandru Calancia (LPS Roman) 7,59; 3) Mihai Robert Stafie (CSȘ Târgu-Neamț) 7,64.

1500 m, masculin: 1) Mihai Alin Savlovschi (CSȘ Atletic) 4:05.90; 2) Ciprian Costin (CSȘ Rădăuți) 4:07.63; 3) Albert Constantin Munteanu (CSȘ Botoșani) 4:10.70.

1500 m, feminin: 1) Mihaela Munteanu (CSM Bacău) 5:11.28; 2) Bianca Cordun (LPS Vaslui) 5:13.68; 3) Andreea Vodute (LPS Vaslui) 5;23.71.

Înălțime, masculin: 1) Ștefan Gagiu ((CSS C. Istrati) 1,85m; 2) Dragoș Andrei Ursanu (Poli Iași) 1,80m; 3) Alexandru Tilică și Leonard Văcărescu (ambii CSȘ C. Istrati) 1,75m.

Triplusalt, feminin: 1) Adnana Vrânceanu (SCM Bacău)  12,15m; 2) Daria Vrânceanu (CSȘ Bacău) 12,10m; 3) Lisete Floareș (Rapid) 11,43m.

Triplusalt, masculin: 1) Eduard Unguroaica (CSȘ C. Istrati) 14,32m; 2) Ștefan Gagiu (CSȘ C. Istrati) 14,11 m, 3) Tudor Gabriel Harabagiu (CSȘ Bacău) 12,57m.

400 m J1+2, feminin : 1) Ștefania Zediu (SCM Bacău) 58,17; 2) Maria Denisa Capotă (CSM Bistrița) 59,03; 3) Rebeca Ciocan (CSM Galați) 59,92.

400 m J1+2, masculin: 1) Teodor Marin (CSȘ Ploiești) 53,12; 2) Iulian Guțu (Rapid București) 53,13; 3) Darius Gavriloaia (Ceahlăul) 53,72.

400 m J3, feminin: 1) Sofia Cociașu (Dinamo București) 62,71; 2) Claudia Trofolean (Ceahlăul) 63,87; 3) Denisa Kore (CSM Dorna) 64,01.

400 m J3, masculin: 1) Matei Lazăr (Rapid București) 55,80; 2) Ioan Alexandru Popescu (CSȘ Rădăuți) 56,12; 3) luca Moisoiu (CSȘ Ploiești) 56,18.

4×200 m J 1+2, feminin: 1) SCM Bacău (Daria Vrânceanu, Ștefania Zediu, Andra Stănică, Adnana Vrânceanu) 1:46.26; 2) Ceahlăul 1:55.75, 3) CSȘ Odorheiu Secuiesc 1:57,82.

4×200 m J3, feminin: 1) CSM Bacău (Diana Aștefănoaie, Andra Ichim, Mihaela Munteanu, Carina Cojan) 1:54,82; 2) CSȘ Ploiești 1:55,76; 3) CSȘ Odorheiul Secuiesc 1:57.60.

60 m garduri, feminin: 1) Lisete Floareș (Rapid) 9,29; 2) Diana Fieraru (CSM Onești) 9,44; 3) Dora Szofia Kuti (CSȘ Odorheiu Secuiesc) 9,48.

200 m J1+2, feminin: 1) Adnana Vrânceanu (SCM Bacău) 23,35; Ștefania Zediu (SCM Bacău) 26, 76; 3) Alina Barbu (Rapid) 27, 65.

3000 m, feminin: 1) Bianca Cordun (LPS Vaslui) 11:25, 69; 2) Andreea Vodute (LPS vaslui) 11:40, 83; 3) Simona Moldoveanu (CSM Bacău) 11:43,55.

3000 m, masculin: 1) Mihai Alin Savlovschi (ACS Atletic) 8:54,18; 2) Ciprian Costin (CSȘ Rădăuți) 8:56, 00; 3) Marco Tărnăuceanu (CSȘ Rădăuți) 9;10, 37.

60 m garduri J1+2, masculin: 1) Roland Hilbel (CSȘ Odorheiu Secuiesc) 9,91; 2) Alexandru Boișteanu (CSȘ Onești) 9,39; 3) Ionuț Toma (CN Al. Vlahuță) 10,12.

60 m garduri J3, feminin: 1) Ștefania Pristolian (Dinamo) 9, 23; 2) Diana Ciuculan (CSȘ București) 9, 30; 3) Elena Ciubotariu (Poli Iași) 9, 32.

60 m garduri J3, masculin: 1) Ruben Isopel (CSM Dorna) 8,86; 2) Mihai Șerban (CN Al. Vlahuță) 9,20; 3) Leonard Văcărescu (CSȘ C. Istrati) 9,52.

Înălțime, feminin: 1) Lisete Floareș (Rapid) 1,60 m; 2) Daria Șarban (CSU Galați) 1,50m, 3) Nora Pintyo (CSȘ Odorheiu Secuiesc) 1,40m.

Lungime J3, feminin: 1) Andra Vrânceanu (CSȘ Bacău) 5,44 m; 2) Andra Ioana Lupu (CSȘ Bacău) 5,24 m; 3) Andra Stănică (CSM Bacău) 5,24m.

Lungime J1+2, feminin: 1) Ștefania Zediu (SCM Bacău) 5,34m; 2) Maria Munteanu (CSȘ Bacău) 4,96 m; 3) Maria Orheanu (CSȘ Onești) 4,49m.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri