29 martie 2024
Top StoryBacauan prins in timp ce primea un colet cu amfetamina

Bacauan prins in timp ce primea un colet cu amfetamina

Poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate din Bacău şi procurorii D.I.I.C.O.T., cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, au efectuat 3 percheziţii, în județele Bacău și Cluj Napoca, la locuințele a două persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

La data de 3 noiembrie a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – S.T. Bacău, au surprins în flagrant delict, în municipiul Bacău, un bărbat, de 23 de ani, care încerca să comercializeze droguri de mare risc.

Bărbatul avea asupra sa 51,75 de grame de amfetamină cu cofeină.



Ulterior, cu sprijinul polițiștilor de combatere a criminalității organizate din Cluj Napoca, au fost efectuate trei percheziții domiciliare în județele Bacău și Cluj, fiind ridicate în vederea cercetărilor 57 de grame de cannabis.

De asemenea, au fost puse în executare două mandate de aducere.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorii D.I.I.C.O.T.- S.T. Bacău au dispus reţinerea pentru 24 de ore a celor două persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic internaţional de droguri de mare risc, trafic de droguri de risc şi deţinere de droguri de risc, ulterior dispunându-se măsura arestului la domiciliu.

La activităţi au participat polițiști din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri