ActualitateBacău: O nouă linie de autobuz școlar va fi introdusă odată cu...

Bacău: O nouă linie de autobuz școlar va fi introdusă odată cu începerea anului școlar

Autobuzele școlare din municipiul Bacău își vor relua activitatea începând de luni, odată cu debutul noului an școlar, iar rețeaua va fi extinsă prin introducerea unei noi linii care va asigura legătura dintre cartierul Fiald și Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron”.

Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Bacău, Lucian Daniel Stanciu Viziteu, care a precizat că noua cursă va pleca zilnic la ora 7:10 din stația Fiald și va avea opriri în mai multe puncte din oraș, inclusiv în zona Arena Mall, Parcul Catedralei, Primărie, Piața Sud, Orizont, Narcisa și Liceul „Henri Coandă”, înainte de a ajunge la destinație.

Potrivit edilului, celelalte trasee dedicate transportului elevilor vor continua să deservească zonele Șerbănești, Gherăiești și ANL Letea, iar două curse vor rămâne rezervate elevilor de la Colegiul Catolic.



Toate autobuzele școlare vor pleca la ora 7:10, iar în fiecare mijloc de transport va fi prezent câte un polițist local, pentru asigurarea ordinii și siguranței elevilor.

Primarul le-a recomandat părinților să reînnoiască abonamentele elevilor, necesare pentru validarea călătoriei, și i-a îndemnat pe cei ai căror copii vor utiliza pentru prima dată transportul școlar să îi însoțească până la autobuz în primele zile, pentru a evita aglomerarea traficului în zona unităților de învățământ.

Lucian Daniel Stanciu Viziteu a anunțat că va călători luni cu autobuzele școlare pentru a evalua modul de desfășurare a serviciului și eventualele dificultăți apărute.


spot_img
spot_img