23 aprilie 2024
CulturăBAC-FEST. Festivalul Național „George Bacovia'', la 50 de ani de la prima...

BAC-FEST. Festivalul Național „George Bacovia”, la 50 de ani de la prima ediţie

După doi ani de întrerupere, din motive subiective dar și pandemice, pe 15 septembrie 2022, la ora 11.00, a fost reluat, la Biblioteca Județeană „Costache Strudza”, de fapt, de unde rămăsese, o nouă ediție a Festivalului Național „George Bacovia”.

Istoria ne spune că prima ediție a avut loc în 1971, acum 51 de ani. Se împlineau 90 de ani de la nașterea Poetului și 14 ani de la trecerea Dincolo. A rămas Poezia. Autorul și Poezia sunt dragostea și iubirea băcăuanilor, cu el și de la el am început să fim, să trăim, să ne afirmăm, să ne iubim mai mult. El ne-a dat nume și imagine.

Atunci, în 1971, Bacăul era Bacovia și Poezia lui eram noi. Atunci am sărbătorit împreună un mare poet, de atunci Bacovia a fost recunoscut ca Poetul simbolist, de geniu, al literelor și creației poetice române. Nu ne ferim de superlative. Bacovia este, şi trebuie spus, repetat, cel mai mare poet al națiunii, după Eminescu. În 1971 a fost anul deschizător al recunoașterii la nivel național și internațional a creației bacoviene. Mai sunt în Bacău oameni care au trăit acel eveniment unic.



Orașul era bacovian, de la prăjituri cu emblemă și culoare violet, la „banere”, care au împodobit orașul. Orașul era cucerit de poezia lui Bacovia. A fost un festival la care a participat toți băcăuanii. Vă amintiți? Au fost invitați și au răspuns mari scriitori, poeți, critici, președintele Uniunii Scriitorilor din Romînia, oameni politici, prim secretarul de atunci al partidului, primarul orașului, șefi ai instituțiilor de cultură și de învățământ.

A fost o sărbătoare care s-a repetat încă câțiva ani, inițiată și organizată de un grup de intelectuali curajoși, redactori ai Revistei ATENEU, înființată de George Bacovia și Grigore Tabacaru. Tot atunci, a fost dezvelită statuia din centrul orașului, operă a artistului Constantin Popovici. Tot atunci a fost inaugurată și Casa Memorială „George Bacovia”. Vă amintiți? Intrați în Casa lui Bacovia și o să aflați mult mai multe despre Poet. El e singurul și unicul nostru Poet, este, în termeni moderni, brandul orașului. El este orașul.

Adevărul, Respectul, Credinţa şi Frumosul salvează lumea

Repet de fiecare dată aceste informații pentru a nu fi uitate. Repet amploarea acelui eveniment și pentru cei de astăzi, fie ei băcăuani doar cu buletin, dar, mai ales, pentru cei care stau acum în capul trebii municipiului și județului. Geaba. La ultimele ediții, indiferent cum s-au chemat și cine le-a organizat, n-am văzut pe afișe, în săli de conferințe, la deschiderea Toamnei bacoviene, a BAC-Fest, cum se cheamă acum (modernismul!), o persoană care se identifică administrativ sau politic cu instituțiile desemnate de Constituție să reprezinte sau să conducă treburile și viața acestui spațiu geografic, marcat definitiv de doi mari poeți, George Bacovia și Vasile Alecsandri. Este, totuși, salutară aprobarea și finanțarea, Nota Bene! Și nu o pun în paranteze. La sufletul și inima noastră, nu pare suficient. Inaugurăm străzi, bulevarde, conducte de apă, cămine culturale. Grație! Dar de ce nu ne-am vedea și la marea sărbătoare a Poetului. Cui îi este frică de Bacovia?

Începutul

Joi, 15 septembrie, în organizarea Bibliotecii Județene „Costache Strudza”, manager Adrian Jicu, un om de o rară şi puternică voinţă, s-au deschis, în prezența unui public restrâns (scriitori, manageri ai unor instituții de cultură, studenți, elevi, invitați din țară) Festivalul Național „George Bacovia”. Dacă în 1971, orașul a fost plin de simbolurile bacoviene, astăzi, Bacovia a fost prezent doar în interior, în spațiul prestigioasei instituții de cultură a județului: Expoziție de manuscrise, Ex Libris, expoziție de artă, portrete ale lui Bacovia, 21 de lucrări excepționale ca realizare, idei și concepție, autor fiind artistul plastic Dionis Pușcuță, curatoriată de un alt împătimit al lui Bacovia, artistul caricaturist și fotograf Victor Eugen Mihai.

Despre această inedită expoziţie a vorbit criticul Marius Manta. Realizate în patru ani de studiu și creație, colecția cuprinde 30 asemenea lucrări, multe dintre ele expuse în premieră. Asupra acestor lucrări de excepție vom vorbi și în zilele următoare.

Colocviile şi Premiile Revistei ATENEU

Integrate în Festival, în chiar prima zi, au fost Colocviile Revistei ATENEU și decernarea Premiilor anuale ale revistei. Tema colocviului a fost una, dacă nu surprinzătoare, cu siguranță, incitantă, deschisă spre interpretări și comentarii: „Romanul în lumea post-umană”. Au răspuns provocării scriitori și critici literari, din diferite zone geografice și orientări creative: romacierul Petru Cimpoeșu, poeta Diana Iepure, criticul Adrian Mureșanu, scriitorul și sociologul Mircea Platon, Cristian Fulaș și George C. Dumitru.

După o pauză binemeritată, de la ora 18.00, la Teatrul FAIN din Bacău (o locație surpriză pentru toată lumea, zic gurile slobode că ar fi fost vorba, și aici, de ceva politică: de ce nu teatrul municipal, de ce nu, de ce nu…) a avut loc ceremonia de decernare a Premiilor anuale ale Revistei Ateneu.

Juriul, format din redactorii revistei: Carmen Mihalache, Marius Manta, Violeta Savu, Dan Perșa, Ioan Dănilă, Ștefan Radu și Adrian Jicu, a stabilit următoarele premii:

Premiul pentru Poezie – Diana Iepure, pentru volumul „În rest, viața este frumoasă”. Laudațio: Violeta Savu.

Premiul pentru Proză – Cristian Fulaș, pentru romanul IOȘCA, 2021. Laudațio: Dan Perșa.

Premiul pentru Istorie și critică literară – Adrian Mureșan, pentru impresionatul volum, unic în literatura română: „Vârstele subversiunii. Nicolae Steinhardt și deconstrucția utopiilor”. Laudațio: Marius Manta.

Premiul Special al Revistei Ateneu: Mircea Platon, pentru volumul eseu și analiză „Deșcolarizarea României”. Laudațio: Constantin Gherasim.

Premiul de Excelenţă, pentru întreaga activitate: Petru Cimpoeşu, romancier de mare forţă, care a marcat literatura română din ultimii 30 de ani. Laudaţio: Adrian Jicu.

Seara s-a încheiat cu un spectacol de teatru: „Fată de măritat”, adaptare după Dumitru Solomon, protagonişti, actori ai trupei ACT.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri