26 aprilie 2024
ContrasensAvem roată de schimb?

Avem roată de schimb?

Tragedia acestei perioade este cumplită și, oarecum, paradoxală: e ca și cum am avea o roată spartă la mașină, vrem să schimbăm roata dar nu avem cu ce. PSD, aflat la guvernare și cu un procentaj destul de mare în intențiile de vot, nu este nici pe departe un partid perfect, ca să nu mai spun că nu-și justifică procentele.

I se pot reproșa multe, de la bâlbâielile guvernării, până la politicile sociale și economice care aparțin dreptei deși el se proclamă a fi de centru-stânga. Are, într-adevăr, o serie de merite economice punctuale: mărirea salariilor și a pensiilor, o parte a politicilor agricole, o creștere economică, schimbarea legislației în Justiție, și așa mai departe. Nici prea-prea, nici foarte-foarte. Călduț, mai degrabă.

Cu toate acestea, este singura formațiune care are un program. De asta spuneam de tragedie, că restul partidelor politice au ca singură preocupare să dea PSD jos fără să ne spună ce se va întâmplă după aceea. În orice domeniu concurența este benefică, chiar și în politică. Numai că nu avem concurență.

Liderii politici ai Opoziției și-au ocupat timpul nu cu ridicarea unei alternative la PSD, nu cu realizarea unui proiect care să ofere alegătorilor o altă opțiune, ci doar cu demonizarea social-democraților.

Opoziția nu a lămurit teme importante care preocupă societatea românească: abuzurile din Justiție, protocoalele secrete semnate de judecători cu serviciile secrete, imposibilitatea acuzaților să se apere deoarece unele probe sunt clasificate secrete de stat și nu e voie să le fie aduse la cunoștință. Nu a spus nimic despre problema gazelor de la Marea Neagră. Nu a pomenit despre cheltuielile militare exagerate, făcute fără licitație și în condiții total defavorabile țării. Nu s-a pus problema sărăciei extreme în care se zbate jumătate din populație.

Accesul tot mai dificil la educație, problema nerezolvată a Codului Muncii, inechitățile sociale tot mai pregnante nu au fost discutate nici de Opoziție și nici nu au fost luate în considerare de zecile de mii de participanți la mitingurile anti-PSD. De asta spun că inexistența unei alternative este o tragedie pentru țara asta.

Pentru că înainte de a face schimbări, trebuie să fim siguri că avem cu ce face schimbarea.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri