“Avem o istorie fascinanta, pe care nu stim sa o pretuim”

Interviu cu Ion Lupu, om de afaceri, scriitor – Comanesti

– Om de afaceri, economist, scrii­tor, membru al USR. Care preocupare este mai aproape de sufletul dumneavoastra?
– Meseria este meserie, pasiunea este alta, ea primeaza. Ca om de afaceri, am infiintat o firma de constructii in anul 1999, ea a apartinut altei persoane, pe atunci eram director general, apoi – printr-o conjunctura – firma a intrat in lichidare si am cumparat-o, devenind in 2000 proprietar. Ea are ca obiect de activitate constructii civile si industriale. Am executat multe lucrari, unele mai mici, altele mai complicate, cum ar fi aductiunea de apa in Luizi Calugara, Poduri, in Poduri am construit si Caminul Cultural. Au urmat sediul actual al Primariei Poduri, la Enachesti – Beresti Tazlau – am construit scoala, in locul celei care a ars, sedii de primarie la Orbeni, Bârsanesti, o serie de reparatii la scoli. O lucrare de care sunt mândru este Centrul cultural de la Dofteana, care are si un buncar antiatomic.
– Acum suntem in criza, bani nu prea sunt la primarii, multe lucrari au fost sistate. Cum va des­curcati?
– Este o mare problema, extrem de complicata. Intr-adevar, nu mai sunt investitii, ritmul lucrarilor a scazut. De la 250 de salariati mai am acum 45. Si nu lucrarile au scazut, cât finantarile, am de incasat bani de anul trecut (n.a. – interviul a fost realizat in 2011), datorii la stat nu am, deoarece in caz contrar nu mai pot participa la licitatii.

Informatiile pe care le detin sunt confidentiale

– Domnule Lupu, aud mereu asemenea justificari, dar când contractezi o lucrare nu se specifica clar modul de plata, perioadele de achitare?
– Ba da, scrie negru pe alb toate acestea, insa am sa va dau un exemplu. La lucrarile executate prin Ordonanta 7, licitatiile sunt organizate de primarii, contractul il inchei tot cu primaria, insa banii vin de la Guvern. Ce am lucrat anul trecut, am incasat in martie anul acesta, iar din martie nu am mai luat niciun ban pâna in toamna. Se asteapta o noua rectificare, in aceste conditii eu lucrez cu banii mei, iau de la o lucrare, pun la alta, este o intreaga miscare de bani, lucrari, pentru a putea supravietui.
– Dar de ce constructii? Sunteti de meserie?
– Nu, eu sunt economist, insa acum nimic nu-mi este strain din constructii, am si specilaisti, ingineri, maistri, personal calificat.
– Si inainte ce ati lucrat?
– Am fost militar, am lucrat la Securitate, la SRI. Dupa ce am iesit la pensie m-am apucat de constructii, iar cu multi ani inainte am lucrat in Petrol.
– La SRI a fost o munca interesanta, nu? Cu ce va ocupati? Când auzim de Securitate, de SRI, ne duce gândul la urmariri, cercetari, ascultari de telefoane, audieri sofisticate.
– In 1973, am intrat la Securitate, ma ocupam de sectorul de transport pe CFR, la Comanesti. La 49 de ani, când m-au scos la pensie, eram bun de munca.
– Ce insemna munca dumnea­vostra de la SRI in acel sector?
– In Securitate aveam linie economica, eu la CFR, altul la CPL, unul la Mina samd. Trebuia sa prevenim accidentele, furturile, alte actiuni de prevenire, munca informativa, la fel si la SRI. Noi faceam informarea, ce se intâmpla mai departe nu mai stiu. Dumnezeu cu mila, erau destui sefi peste noi care aveau sarcini de analiza si decizie.
– Dupa 1990, nu v-a fugarit nimeni prin Comanesti?
– Nu. Nu aveau de ce. Va dati seama, noi aparam sectorul economic, nu-l sabotam. CFR era un sector de prima mâna, trebuia sa fie aparat, supravegheat. Atunci era un trafic intens, nu ca acum, când prin statie mai trece un tren pe zi.
– Acum va mai contacteaza cei de la SRI sa mai dati o informatie, sa stabiliti o legatura?
– Nu. Gata, s-a terminat. Exista un juramânt militar, informatiile pe care le detin, multe dintre ele sunt confidentiale, nu ma apuc eu acum sa vorbesc nu mai stiu ce. Era o me­serie, mi-am facut-o cum m-am priceput mai bine, iar dupa aceea liniile s-au inchis. Am lucrat cu niste oameni, mai buni, mai rai, ca peste tot.

Pe urmele legendelor

– De unde a plecat imboldul de a scrie, sunteti autorul a 10 volume cu tema istorica?
– Eu sunt nascut in satul Hemeieni, comuna Ardeoani, pe 4 februarie, in 1949. Acum satul apartine de comuna Pârjol, acolo exista Movila lui Stefan cel Mare…
– Imi vorbea cu ani in urma de acea Movila domnul Neculai Lupu, fostul presedinte al Consi­liului Judetean…
– Pai, este fratele meu. Satul nostru a fost atestat de Stefan cel Mare la 5 iunie 1470, prin hrisov domnesc. Eu am scris prima data despre sat. Circulau si circula si acum tot felul de legende, am facut primele sapaturi cu banii mei la Movila, insa cu acordul Muzeului de Istorie. A trebuit sa cumpar intâi pamântul de la proprietar, deoarece nu m-a lasat sa fac acele sapaturi.
– Dar care era legenda? Ce credeau locuitorii?
– Sunt mai multe. Oamenii isi dadeau cu parerea, ca ar fi un cimitir, un tumul. Stiti cum e. Niciuna nu s-a adeverit. Movila a fost un punct strategic, de semnalizare, de observatie pentru vaile Tazlaului Sarat si a Tazlaului Mare, spre Borlesti si Vasâiesti. Se vede, de pe Movila, pe o distanta de 30-40 de kilometri, de jur imprejur. Pe acolo treceau carele cu sare de la Tg. Ocna spre cetatile din nordul Moldovei. Movila nu este facuta de Stefan cel Mare, este construita cu mult, mult inainte, insa ii zice Movila lui Stefan cel Mare deoarece el a organizat-o intr-un sistem mai complicat si mai organizat de aparare. Eu am gasit in documente ca movilele de aparare au fost ridicate impotriva navalirilor ma­ghiare, pe la anul 1000, si este mentionata pe la 1412. Era straja la drumul sarii si impotriva navalitorilor, era popas pentru caravane.

Am daruit cartile mele bibliotecilor

– Ce ati gasit la sapaturi?
– Nu mare lucru. Legendele sunt legende, realitatea a fost alta. Movila a fost construita pe teren plat, o demonstreaza gropile de unde s-a carat pamânt, se vad straturile de pamânt succesive. Am gasit doua schelete, insa erau aduse si inmormântate acolo cu mult timp dupa. Ele au fost preluate si duse pentru cercetari la Iasi. Am mai gasit un topor din silex, datat cu 3300 de ani inainte de Hristos. Am constatat ca la movila s-au mai facut cercetari pe la 1840, despre care vorbeste Hortensia Racovita in Dictionarul Judetului Bacau, dar si Lahovari, in Dictionarul României. Satul Hemeieni, desfiintat in 1968, a fost repus in drepturi, pe harta, in urma unui proiect de hotarâre initiat de mine când eram consilier judetean, fiind cel mai vechi sat de pe Valea Tazlaului. De altfel, satul Hemeieni si satul Hemeiusi sunt doua sate care nu poarta denumirea unor mosii, nici a unor râuri sau persoane. Numele vine de la hameiul care crestea salbatic pe dealuri si câmpuri, din care, o spune un document de pe timpul lui Alexandru cel Bun, calu­garii de la Schitul Dragusani, astazi Frumoasa, prelucrau berea.
– Subiectul primei carti isi are originea in aceste descoperiri?
– Am pornit de la legende, de la sugestia unui profesor, am studiat documente in arhive si am vrut sa restabilesc adevarul. Asa a aparut “Sub semnul Marelui Stefan – Hemeieni 1470”, istoria Movilei si a satului, in contextul intâmplarilor de pe Valea Tazlaului Mare si Valea Trotusului, deoarece atunci faceam parte din Tinutul Trotusului. S-a bucurat de succes si, descoperind si alte documente, am revenit cu editia a doua. De fapt, prima carte a fost “Stefan Voda al Moldovei”. Au urmat apoi romanele istorice “Din neamul lupilor”, patru volume. Multi au zis ca am scris aceste vo­lume pentru a-mi ridica in slavi familia si numele, insa este total ne­- adevarat. Eu am plecat in cercetarile mele de la documente, pastrând firul istoriei, insa imbracat cu elementele romanului, plecând de la capitanii domnesti cu numele de Lupu. Numele de Lupu vine de undeva, insa nu pot sa spun care sunt stra-stra­mosii mei. Eu am documente despre arborele genealogic pâna la 1720, cel mai indepartat stramos fiind din acea perioada, alte referinte nu am mai gasit, deoarece arhivele s-au pierdut, bisericile au ars si nu am mai gasit nimic. De fapt, Lupu nu era nume, la inceput a fost prenume, dupa ani el a devenit nume, pentru a se identifica mai bine. Se poate demonstra: la Hemeieni, numele de Lupu era foarte raspândit si pentru ca o scrisoare sa ajunga la destinatie dupa numele de Lupu Ion trebuia sa scriu in paranteza “a lui Nicusor” samd. Satul, pentru serviciile aduse la Movila si la Drumul Sarii, a fost improprietarit de Stefan Voda cu mosia, localnicii devenind razesi. Din pasiunea mea pentru istorie s-au nascut si alte romane, deoarece am vrut sa las ceva in urma. Dupa “Stefan Voda al Moldovei”, aparut in preajma comemorarii implinirii a 500 de ani de la moartea domnitorului, in 2004, cu cele doua editii, au urmat “Sub semnul Marelui Stefan – Hemeieni 1470”, cele patru volume de care am vorbit (Domnia lui Stefan cel Mare, Petru Rares, apoi fiul lui Rares, Ilies, un domnitor nedreptatit, care a domnit in jurul tarii sale, dupa care inchei cu Lapusneanu, cumnatul lui Ilies). Am finalizat sirul domnitorilor moldoveni cu urmatoarea carte, “Voievodul martir”, este vorba de Ion Voda cel Viteaz, ultimul musatin la tronul tarii Moldovei si “Vremuri zbuciumate”, in care apare figura intâiului Basarab, Petru Schiopul, pe tronul Moldovei. Intre cele doua am mai scris un roman de dragoste, “Sub puterea destinului” si “Instrainata noastra Basarabie”, cu un tiraj de 1000 de exemplare, care s-au epuizat urgent. Partea mea de 500 de bucati am donat-o iar bibliotecilor, prietenilor, basarabenilor.

Eu sunt starostele

– Ati devenit membru al Uniunii Scriitorilor in septembrie 2011, in octombrie ati fost premiat pentru Cartea de Istorie de Fundatia „Georgeta si Mircea Cancicov”.
– Mi-am depus dosarul la sugestia unor prieteni scriitori, a domnului Calistrat Costin, presedintele filialei din Bacau, fiind singurul scriitor din familie (fratele meu Neculai are alte preocupari, el este autorul unor carti cu subiecte economice), fiicele mele nu au asemnea preocupari. Oana, Grosu acum, este asistenta universitara in Bacau, licentiata a trei facul­tati, doctorand. Cea mai mare este licentiata tot in stiinte economice, sectia Turism, cu masterat, este co­misar principal la ANPC Bucuresti. Sunt bunic, am o nepotica in clasa a II-a si doi nepoti, unul in clasa intâi si cel mic este la gradinita. Si daca tot m-ati intrebat de familie, sotia este presedinte al unei cooperative din Comanesti.
– Sunteti o familie numeroasa, opt frati, toti scoliti, unii cu gustul politicii…
– Este adevarat, parintii nostri au fost oameni cu dare de mâna si ne-au indemnat sa mergem la scoli. Mai suntem sase frati in viata, eu sunt
cel mai mare, starostele, urmeaza Constantin – comandor, fost coman­dant de unitati militare, Neculai, fostul presedinte al CJ, profesor la Universitatea “George Bacovia”, o sora care a terminat Psihologia, profesor la un liceu din Ploiesti, un alt frate este licentiat in drept administrativ, plecat acum in Italia, iar cea mai mica, ambitioasa familiei, a finalizat Stiinte economice, Maste­ratul, a urmat doctoratul si studii prin Franta, este sefa Departamentului Resurse Umane la Academia Oamenilor de Stiinta din Bucuresti.

Falsificatorii istoriei neamului ar trebui pedepsiti

– De neamul Lupilor s-a ales ceva?
– Da, eu fiind cel mai mare am ramas prin jurul casei, i-am ajutat pe fiecare cum am putut. Trei dintre noi am facut liceul la Moinesti, unele episoade din biografia mea, a familiei, vor face parte din urmatoarea mea carte, “Calator pe-al vietii drum”. Am muncit pe brânci, am invatat si am reusit, fara munca nimic nu poti realiza in viata. Nu sunt moralist, vreau doar sa repun in drepturi rolul muncii, al stradaniei permanente pentru a face ceva in viata pentru tine, pentru familie si, daca poti, si pentru semenii tai. Ce sa va mai spun? Mi-a placut istoria, dar nu cea predata la scoala, am vrut sa descopar eu documente, sa merg la surse oficiale. Marea mea uimire este ca avem extrem de multe documente, insa nu sunt traduse, nu sunt accesibile marelui public, unele traduceri nu respecta intrutotul adevarul, unele au fost traduse succesiv din mai multe limbi, inclusiv numele au fost schimbate. Sunt tari in lume care-si fabrica istoria, iar noi avem atâtea documente, izvoare, avem o istorie fascinanta, de mii de ani, pe care nu stim sa o valorificam, nu tinem la istoria noastra, la neamul nostru, fapt demonstrat si de multimea de falsificatori ai ade­varului, ai istoriei, cu consecinte extrem de grave pentru România. Sunt epoci intregi falsificate, sunt perioade despre care nu se mai scrie, nu se mai invata in scoli. A scazut numarul cercetatorilor, al celor care mai stiu limbile vechi, latina, slavona, scrierea chirilica, greaca. Sunt, iata, extrem de multe aspecte ale istoriei despre care nu mai vorbeste nimeni. De ce?

Crezul unui scriitor

– Incheiem discutia noastra, dum­­neavoastra continuati sa cercetati istoria tarii, istoria familiei.
– Da, scriu acum Obârsia, de la primul stramos cunoscut si pâna astazi si pregatesc o carte de eseuri, in care sa strâng tot ce am publicat eu in diferite reviste din Bacau si din tara.
– Mai faceti politica sau v-ati lecuit?
– Nu mai fac, am fost consilier judetean, am facut politica patru ani, poate chiar mai mult, insa mi-am dat demisia din motive personale si ma ocup de afaceri si de scris. Iubesc foarte mult istoria noastra, iubesc adevarul si vreau sa-l redau si urmasilor mei de peste ani. Nu-mi plac istoricii – asa-zisii istorici – care nu respecta adevarul, incurca anii, perioadele, evenimentele si le mai si publica. Este frumos sa traiesti cu povesti si legende, insa vine vremea când trebuie sa ne aplecam cu stiinta, cu instrumente specifice, asupra adevarului, indiferent care este el. Am considerat si consider ca politica nu are ce cauta in treburile istoricilor. A fost si este daunator pentru o natiune, pentru un popor.