O nouă avarie afectează conducta de transport Valea Uzului – Bacău, pe tronsonul cuprins între MHC Stejaru și Stația de Tratare Barați. Incidentul a fost semnalat în cursul serii de vineri, 2 octombrie, iar echipele Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB) au intervenit pentru identificarea exactă a locului și a cauzei avariei.
Pentru constituirea unor stocuri de apă și reducerea impactului asupra consumatorilor, CRAB a oprit temporar, în cursul nopții, furnizarea apei potabile către consumatorii din municipiul Bacău alimentați din sursa afectată.
Sâmbătă, 3 octombrie, furnizarea apei potabile se va realiza în intervalul 07:00–10:00. În acest interval, consumatorii aflați la etajele superioare, III și IV, ale blocurilor tip bară ar putea fi afectați de lipsa presiunii sau chiar de lipsa apei.
Ce zone nu sunt afectate
Potrivit CRAB, nu vor fi afectați de întreruperea furnizării consumatorii din municipiul Bacău alimentați direct din Stația de Pompare Gherăiești. Este vorba despre:
- cartierul Gherăiești;
- cartierul ANL Gherăiești;
- cartierul Șerbănești;
- cartierul Izvoare;
- zona străzii Ștefan cel Mare – numere pare, partea cu Arena Mall;
- zona Milcov, până la Pompieri.
În acest moment, echipele CRAB continuă intervenția pentru identificarea și evaluarea exactă a avariei. Lucrările de decopertare a conductei sunt necesare pentru stabilirea amplorii defecțiunii și a soluției tehnice de remediere.
Deocamdată, compania nu poate estima durata lucrărilor și nici momentul la care furnizarea apei va reveni la normal. Informații mai precise vor fi disponibile după finalizarea operațiunilor de decopertare și evaluare a conductei.
CRAB recomandă locuitorilor municipiului Bacău alimentați din sursa afectată să își constituie rezerve de apă potabilă.
Compania își cere scuze pentru disconfortul creat și anunță că va reveni cu informații pe măsură ce lucrările de intervenție avansează.















