26 aprilie 2024
ActualitateAutoritățile continuă să amendeze cetățenii pentru lipsa măștilor

Autoritățile continuă să amendeze cetățenii pentru lipsa măștilor

În perioada 31august – 03 septembrie a.c., structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat acțiunile de verificare, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.

Zilnic, peste 200 de polițiști, polițiști locali, jandarmi, cadre ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, împreună cu celelalte autorităţi cu atribuţii în domeniu au efectuat verificări în zonele aglomerate, centre comerciale, în piețe, pe terase și în trafic.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, în perioada menţionată au fost verificate 348 de obiective, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse.



Au fost legitimate peste 3600 de persoane și au fost verificate 516 mijloace de transport.

Echipele mixte de control au depistat 150 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, acestea fiind sancționate contravențional, conform Legii nr. 55 din 2020.

În total, au fost aplicate 165 de sancțiuni contravenționale în valoare de 15.700 de lei.

Autorităţile vor continua acest tip de activităţi pentru sănătatea și siguranța cetățenilor, cărora le recomandăm să respecte măsurile impuse, în scopul prevenirii infectării și răspândirii Sars-CoV 2.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri