„Auto Tuning Show” Târgu Ocna: Mașini tunate, motoare turate și sisteme audio cu „greutate”

Adrenalină la superlativ, weekend-ul trecut, la cea de a 3-a editie a „Auto Tuning Show”, un eveniment dedicat pasionaților de „motoare” tunate. Două zile în care muzica fost dată la maximum, pe ritmul sunetelor de tobe de eșapament și al mașinilor tunate duupă ultimul trend în domeniu.

Vlad Bratu. organizator

Parcul „Măgura” din Târgu Ocna a găzduit, weekend-ul trecut, cea de-a treia ediție a concursului de tuning „Auto Tuning Show”, by „Creativ tuning team”. Organizat, în colaborare cu primăria, de către doi entuziaști tineri localnici și, evident, pasionați de motoare, Alin Ianău și Vlad Bratu, evenimentul a reușit să atragă sute de participanți, veniți din toate colțurile țării, dar și de peste hotare. Astfel, timp de două zile, localnicii curioși, dar și vizitatori veniți de la zeci de kilometri distanță, au putut admira cele peste 200 de automobile şi ATV-uri expuse pe platoul de la poalele culmii Măgura.

„Suntem o echipă unită de pasionați de mașini modificate (tuning). Împreună cu echipa mea, formată din peste 15 prieteni, în aceeași măsură de pasionați de tuning auto, reușim, de 10 ani, să participăm la evenimente auto unde, evident, ne-am împrietenit cu toți iubitorii de mașini modificate. De asta asta, a venit rândul nostru să organizăm un eveniment de acest tip, unde am avut plăcuta surpriză să întâlnim sute de pasionați. Au venit mașini din toate colțurile țării – Brașov, Giurgiu, Suceava, Cluj, Ialomița, Neamț și chiar din Turcia. Mă bucur că, pe lângă participanții la expoziția de mașini modificate, i-am avut și pe cei de la Db Drag Race România By Sound Youse România, care au venit cu mașinile Car Audio”,  a declarat Alin Ianău, organizatorul evenimentului auto.



De altfel, chiar Alin și-a expus câteva dintre „bijuteriile” auto pe care le posedă în garaj: un  Golf  5 GTI edition 30, cu 625 cp, un BMW E36 și un VW T3 din 1987, restaurant original, precum și mașina soției, un Opel Astra Bertone, 2.0 turbo cu 200 cp, roșu, desigur.

Best of the best

Pe lângă „cea mai frumoasă mașină a showului”, „tunatele” pe patru roți au concurat, printre altele, și pentru cel mai frumos exterior, cel mai frumos interior sau cele mai frumoase jante. Alte categorii din concurs au fost și „best paint”, „best engine bay”, „best setup trunk”, „best air ride”, „best fistmen static”, „best OEM, „best old timer”, „best rims”, „best loudest pipe”, „best lowest car static”, „best lowest car air ride”, „strongest man”, „best race car”, „best off road”, „best loudest hi-fi”, „best bus”. În total, nu mai puțin de 44 de premii au fost acordate de organizatori. În plus, cele mai drăcoase sisteme audio din România s-au luptat în decibeli în cadrul primei etape a Campionatului dB Drag Racing Romania (CAR AUDIO). Categoriile premiate de la dB Drag Racing au fost Street Stock 1k, Pro Stock 2k, Pro Stock 5k, Pro Stock Trunk 5k, Pro Stock Wall 5k, Super Street NW, Super Street 1-2, Super Street 3-4, Super Street 5+, Super Street X, Bass Race, 129.9, 139.9, 149.9. Și concurenții care și-au măsurat puterile în decibeli au fost recompensați cu nu mai puțin de 40 de premii.

 

„Prima ediție fost … memorabilă. Și peste așteptările tuturor, mai ales că majoritatea au venit din curiozitate. Cert e că participanții au fost fascinați de parcul orașului, fiind o locație nouă în lumea show-urilor auto. Iar administrația parcului a fost foarte uimită și mulțumită, în același timp, tocmai pentru că nu au fost stricăciuni, nici nu s-a lăsat mizerie în urmă. Toaletele au fost folosite corespunzător, fără mizerie, comparativ cu alte evenimente. Avem promisiunea că, anul următor, se va repeta isprava noastră, cu și mai multe mașini și, probabil, trei zile, nu doar două”, ne-a destăinuit Vlad Bratu, unul dintre anfitrionii evenimentului.

Cele mai puternice mașini de sunet

Printre vedetele pe 4 roți, s-a numărat și un VW Transporter FOR X, considerată, pe drept cuvânt, una din cele mai puternice mașini de sunet din Europa, adusă tocmai din Turcia. I s-a alăturat și un Ford Range, aparținând lui Ludovic Gheorghe, cunoscut celor din domeniu și prin faptul că, în 2020, a câștigat Campionatul modial de Db Drag Race, organizat în Italia. Pintre expozanți, s-au remarcat și două mașini de drifturi, respectiv un BMW E92, aprținând lui Narcis Bucur care participă în campionatul național de drift, și un BMW E36, care, la fel, participă în aceeași competiție la categoria semipro, al cărui proprietar, Cosmin Ken din Suceava, are doar…15 ani.

„Aleasa” show-ului, un BMW E36

Titlul de cea mai frumoasă mașină a showului i-a revenit unui BMW E36, aparținând unui pasionat din Suceava, Cosmin David, autoturismul find ales de cei mai mulți dintre participanții prezenți la eveniment. „Zilele acestea au fost cu adevărat speciale, am simțit, mai mult ca oricând, ce înseamnă spiritul comunității, bucuria de a fi parte dintr-o mare familie, cea a orașului nostru, de a fi gazde primitoare. Am avut onoarea de a-i premia pe cei înscriși în competițiile de prezentare și care au obținut rezultatele stabilite de un juriu profesionist și de către dumnevoastră, publicul prezent. A fost o atmosferă minunată, însorită, ne-am bucurat de prezența mașinilor preparate, dichisite, tunate. O adevărată expoziție, de la retro la nou, cu motoare puternice și sisteme sound sofisticate, organizată de tineri implicați în acest sport și hobby provocator”, a transmis primarul oraşului Târgu Ocna, Cristian Ciubotaru.

 



spot_img