Deșteptarea

Ancheta prin tortură ajunsă la CEDO

Cauza Pop împotriva României a fost publicată în M.O. nr. 464 din 7 iunie 2019. Exemplul de netăgăduit al unei mentalităţii pe care am...

Vin zile caniculare!

După ploi și furtuni, vin căldurile și vom fi loviți de primul val de caniculă.Potrivit specialiștilor de la Administrația Națională de Meteorologie, care...

Decizie de ULTIM MOMENT – Romeo Stavarache, primul pas spre libertate

Romeo Stavarache, fostul primar al Bacăului, ar putea ieși din închisoare, în condițiile în care magistrații Judecătoriei Vaslui au decis, marți, eliberarea condiționată a...

Accident în sensul giratoriu de la Auchan

Un accident rutier s-a petrecut în urmă cu puțin timp în sensul giratoriu de la Auchan, din Bacău.Se pare că exista cel puțin o...

Studenția la Facultatea de Științe Economice a Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău

„Cei mai frumoși ani de studenție i-am petrecut la Bacău, în cadrul Facultății de Științe Economice. Astfel, am avut oportunitatea, dar mai bine aș...

Educație și siguranță rutieră, în Piața Tricolorului din Bacău

0
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu reprezentanții Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au desfășurat, duminică, în Piața Tricolorului...