Comunicat de presa

Noi bursieri din spațiul francofon, în stagiu de cercetare AUF la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

În perioada iunie-august 2025, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău coordonează activitatea de cercetare doctorală și postdoctorală a trei bursieri veniți prin Agenția Universitară Francofonă...

O nouă mobilitate Erasmus+ pentru Liceului Teoretic „Henri Coandă”

 Anul școlar 2024-2025 este al doilea în care Liceul Teoretic „Henri Coandă” a beneficiat de procedura simplificată pentru accesul la fondurile europene destinate proiectelor...

Premieră în România. Țara noastră a găzduit pentru prima dată Cupa Mondială de E-Mountain Bike

Cupa Mondială de E-Mountain Bike (din cadrul WES Series) și-a început sezonul 2025 cu primele două runde la Cheile Grădiștei, jud. Brașov, sub organizarea...

De azi până duminică: Controale ale polițiștilor băcăuani la alcool și droguri

Începând de astăzi și până duminică, 22 iunie, polițiștii rutieri desfășoară acțiunea coordonată la nivel național, "Alcohol&Drugs", în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2023...

Pescuit ilegal depistat pe râul Siret

În seara zilei de sâmbătă, 14 iunie 2025, în jurul orei 21.00, un echipaj din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău a depistat un...