19 aprilie 2024
ActualitateAu murit la locul de muncă

Au murit la locul de muncă

Pe parcursul lunii trecute s-a înregistrat un trist bilanț în rândul salariaților. Din păcate, câțiva angajați și-au găsit sfârșitul la locul de muncă, iar mai mulți s-au accidentat fiindu-le afectată temporar capacitatea de lucru. Mai exact, în august, 12 agenți economici i-au comunicat Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău faptul că la ei în unitate s-a petrecut un accident, în timpul desfășurării activității.

Din cele 12 evenimente nefericite, 3 s-au soldat cu decesul victimelor. Celelalte 9 au avut drept consecință incapacitatea temporară de muncă a salariaților implicați. Această statistică sumbră se explică prin nerespectarea normelor de sănătate și securitate în muncă (SSM) în multe unități economice, situație constatată și luna trecută de către inspectorii instituției județene menționate mai sus. Astfel, mulți angajatori au fost depistați că nu au dus la îndeplinire măsurile dispuse de către inspectorii de muncă, la controlul anterior, nu și-au instruit corespunzător salariații, cu normele SSM, sau nu s-au preocupat ca angajații lor să beneficieze de controlul medical periodic.

Alți agenți economici nu au întocmit planul de prevenire și protecție împotriva accidentelor de muncă și a bolilor profesionale ori nu le-au asigurat angajaților echipamente corespunzătoare de muncă. În consecință, dintre cei 142 angajatori verificați în ceea ce privește respectarea normelor SSM, 19 au fost amendați și mulți alții au primit unul sau mai multe avertismente. Numărul acestora se ridică la nu mai puțin de 328, iar amenzile aplicate însumează 85.000 lei.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri