24 aprilie 2024
ActualitateAu început testările la Stația de demanganizare

Au început testările la Stația de demanganizare

Antreprenorul Strabag a început testările la Stația de demanganizare construită în Gherăiești pe parcursul ultimului an.

În acest moment se efectuează operațiunea de spălare a filtrelor catalitice, urmând ca testele să se întindă pe aproximativ o lună de zile, dacă totul decurge conform planului, a anunțat președintele Consiliului Județean bacău, Valentin Ivancea.

Prin intermediul stației, va fi tratată apa care provine din puțurile de captare reabilitate în cadrul aceleiași investiții.



“Am construit, astfel, o sursă alternativă de alimentare cu apă a municipiului Bacău, printr-un proiect complex, cifrat la 7,5 milioane euro, care va permite – împreună cu viitoarea Rezervă – furnizarea de apă către băcăuani în caz de avarii la aducțiunea de la Valea Uzului”, a anunțat președintele Ivancea.

Punerea în funcțiune a noului obiectiv de investiție este cu atât mai mult o provocare pentru operatorul CRAB, cu cât acesta trebuie să asigure, în paralel atât necesarul de apă potabilă, în regim de continuitate, pentru populație cât și cantitatea de apă folosită de constructor pentru testarea, în condiții operaționale, a noii stații.
spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri