20 aprilie 2024
ActualitateAu început lucrările la sensurile giratorii din Șerbănești

Au început lucrările la sensurile giratorii din Șerbănești

Primarul Bacăului a anunțat că lucrările la cele două sensuri giratorii din zona Podului Șerbănești au început. Deocamdată se deviază rețelele, urmând, ca, apoi să se înceapă efectiv lucrările care vor fi executate de Societatea de Servicii Publice.

Potrivit studiului de circulație, unul dintre sensurile giratorii va fi amplasat la intersecția străzii Calea Romanului cu Bulevardul Unirii pentru a fi posibilă intrarea dinspre Letea Veche spre municipiul Bacău în condiții de siguranță, iar cel de-al doilea, la intersecţia Calea Romanului cu strada Tecuciului, în zona spaţiului verde dintre acestea şi breteaua de legătură existentă, creându-se astfel posibilitatea măririi capacităţii de acces dinspre Letea Veche spre oraş.

Primarul Cosmin Necula a mai precizat, în conferința de presă de joi că au început și lucrările la Parcul Catedralei. Aici, proiectul prevede o parcare de 107 locuri pe latura nordică a zonei, accesul urmând să fie făcut atât de pe strada Lucrețiu Pătrășcanu, cât și din strada George Bacovia.



În ceea ce privește Insula de Agrement, primarul a declarat că a fost predat noul proiect și se finalizează analiza acestuia. El spune că există mai multe variante de lucru; însă teoretic se poate lucra cu același constructor ca se evite o altă licitație care s-ar putea întinde în timp.

Pentru asfaltarea Căii Bârladului s-au alocat 5 milioane de lei (fără TVA) și s-a declanșat procedura de achiziție publică.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri