9 mai 2024
ActualitateAtmosferă electrizantă la Salonul Auto 2022

Atmosferă electrizantă la Salonul Auto 2022

După o pauză de câțiva ani, determinată mai ales de pandemia de coronavirus, Salonul Auto revine cu o nouă ediție, de excepție. Aflat în organizarea dealerului auto local Cybernet Autocenter, furnizor autorizat al mărcilor Volkswagen, Audi, ŠKODA și Volvo, și susținut de Porsche Finance Group, evenimentul este programat să se desfășoare în parcarea Arena Mall Bacău, pe parcursul întregului weekend, de vineri până duminică, inclusiv.

În tot acest timp, pasionații de motoare pot admira bijuteriile pe patru roți, absolut fascinante, abia scoase de pe liniile de fabricație ale renumiților producători din domeniul auto. De departe, la pièce de résistance este sectorul dedicat celor mai noi modele electrice ale mărcilor din portofoliul Cybernet Autocenter, respectiv inovatoarele Volkswagen ID.4 GTX, Audi Q4 e-tron și Volvo C40 Recharge.

„Ca paranteză, Volvo C40 este abia înmatriculat în România. De altfel, toate mașinile electrice sunt foarte puternice, de 300 – 400 de cai putere. Sunt «explozive», ca toate mașinile electrice, cuplul nu se constituie pe măsură ce se schimbă treptele de viteză și intră transmisiile.



Pleacă «tare» de pe loc. Autonomia, deja, la aceste modele noi, este bună, peste 400 de kilometri, iar, în funcție de condițiile de temperatură, se poate ajunge la 500 de kilometri. Motiv pentru care a și crescut rețeaua de taximetre care folosesc astfel de mașini” ne-a declarat Ștefan Ionescu, specialist marketing la Cybernet Auto Bacău.

De altfel, vizitatorii care au ajuns încă de la primele ore ale evenimentului au fost cel mai atrași de modelele electrice, la un moment dat, o familie întreagă testând, pe rând, tot ce se putea din oferta expozițională. De reținut că, pe lângă exponatele electrice, se află și modelele de ultimă generație, scoase pe piață de Volkswagen, Audi și Volvo, precum și mașinile rulate comercializate sub mărcile Das WeltAuto și Audi Approved :plus.

„Audi Approved :plus este o marcă nouă de mașini rulate, sub umbrela Audi, dar strict din această marcă, spre deosebire de Das WeltAuto, unde se vând mașini second hand, în principal din portofoliul Porche, cu puțini kilometri, dar și de la alți producători. În viitor, este posibil să avem și de la Volvo, pentru că și ei au un program similar. Cred că toate mărcile Premium își vor face programe de mașini rulate”, a precizat reprezentantul organizatorului.Toate exponatele noi, cu excepția mașinilor rulate, sunt oferite spre testare în spațiile special amenajate din zona expozițională. În plus, organizatorul a promis și o serie de suprize vizitatorilor care vor ajunge, în toate zielele de weekend, la Salonul Auto.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri