19 aprilie 2024
SportAtletism/ Balcaniada de Seniori: Patru titluri balcanice pentru băcăuani!

Atletism/ Balcaniada de Seniori: Patru titluri balcanice pentru băcăuani!

Alex Soare (CS Știința/ CSM Bacău) a cucerit aurul la 5000 și 3000 m, de fiecare dată cu record personal, Gabi Bitan (CSM Onești) s-a impus la lungime cu 8.10 m, în timp ce Adelina Panaet (CS Știința) și-a adjudecat proba de 3000 m obstacole

414 sportivi din 19 țări au participat sâmbătă și duminică la cea de-a 74-a ediție a Campionatelor Balcanice de Seniori de la Belgrad. În capitala Serbiei, România s-a prezentat cu 51 de sportivi, cucerind 18 medalii: șase de aur, patru de argint și opt de bronz. Din cele șase titluri balcanice adjudecate de delegația tricoloră, patru au fost ale atleților băcăuani!

Performerul competiției a fost Alexandru Nicolae Soare de la CS Știința/ CSM Bacău, care s-a laureat dublu campion balcanic. Sâmbătă, sportivul de 29 de ani pregătit de Cristina Alexe s-a impus în proba de 5000 m, cu record personal, 13: 49.13, penntru ca duminică, să „recidiveze” la 3000 m, unde a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului tot cu un Personal Best: 8:04.23! Alex Soare nu a fost singurul atlet antrenat de Cristina Alexe care a luat aurul la „Smederevo Fortress” din Belgrad. De aur a fost și prestația Adelinei Panaet, câștigătoarea probei de 3000 m obstacole cu un rezultat de 9:44.27.



În fine, seria titlurilor balcanice cucerite de reprezentanți ai județului Bacău a fost completată de săritorul în lungime Gabriel Bitan, de la CSM Onești. Elevul lui Cornel Grigore s-a impus la lungime după ce a sărit, din a cincea încercare, 8.10m, cu doar patru centimetri sub propriul record stabilit în iarnă. În fine, „contingentul băcăuan” și-a trecut în cont și un argint, prin Bianca Ghelber la aruncarea ciocanului. Atleta antrenată la SCM Bacău de Mihaela Melinte a terminat a doua proba, cu o aruncare ce a măsurat 70 metri. Să mai spunem că celelalte două medalii de aur ale României din totalul de șase au fost cucerite de Florentina Iușco la lungime feminin și Adela Bălțoi la 3000 m.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri