Atletism . Băcăuani, la Campionatul European pe Echipe Liga I

Competiția, găzduită în premieră de România, se va derula în acest weekend, la Cluj, și va reuni la start campioni de calibrul grecului Miltiadis Tentoglou, a elvețiencelor Ajla DelPonte și Angelica Moser sau a olandezei Femke Bol. În reprezentativa tricoloră se regăsesc opt sportivi legitimați la cluburile județene SCM Bacău, Știința, CSM Bacău și CSM Onești

O premieră. Dar și o provocare: din punct de vedere organizatoric și, mai ales, sportiv. Campionatul European pe Echipe Liga I la atletism se va desfășură, pentru prima dată în Romînia. Competiția va avea loc chiar la finalul acestei săptămâni, pe 19 și 20 iunie, la Cluj și va reuni nu mai puțin de 12 formații: Belarus, Belgia, Cehia, Elveția, Estonia, Finlanda, Grecia, Olanda, Suedia, Turcia, Norvegia și, evident, România. Marele obiectiv constituie promovarea în Superligă, dar, având, în vedere concurența acerbă, menținerea la acest nivel valoric (concret, evitarea ultimelor două locuri) rămâne, totuși, o provocare.



Cu atât mai mult cu cât la Cluj vor fi prezenți performeri precum elvețianca Angelica Moser, campioana continentală indoor la săritura cu prăjina, grecul Miltiadis Tentoglu, liderul mondial la săritura în lungime ori dubla campioană europeană la seniori indoor în 2021 la 400 și 4×400 m sau olandeza de 21 de ani Femke Bol. Reprezentativa României se prezintă cu un lot format din 47 de atleți. Opt dintre aceștia reprezintă Bacăul: Elena Adelina Panaet (CS Știința), Bianca Ghelber (SCM Bacău), Alin Ionuț Anton (CSM Onești), Alexandru Nicolae Soare (CS Știința/ CSM Bacău), Gabriel Bitan (CSM Onești), Mihăiță Micu (SCM Bacău), Marian Valentin Tănase (CSM Onești) și Marius Gabriel Țone (CSM Onești). În cele două zile de concurs vor fi programate 20 de întreceri masculine și tot atâtea feminine. În prima zi, sâmbătă, 19 iunie, reuniunea va debuta la ora 17.00, pentru ca duminică, 20 iunie, seria concursurilor să fie programată cu începere de la ora 16.00.

Așa cum nota și site-ul Federației Române de Atlertism, întrecerile Campionatului European pe Echipe Liga I , „au un format unic și reprezintă un moment de originalitate într-un sport individual prin excelență. Pentru două zile, sportivii obișnuiți să concureze fiecare pe cont propriu, se vor simți parte a unei echipe, luptând toți pentru același obiectiv: acela de a se clasa, împreună, pe un loc cât mai bun în clasamentul final”. Mai trebuie spus că echipele vor fi mixte, că primele două clasate vor promova în Superligă, în timp ce ultimele două vor retrograda în Liga a II-a.

 

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"