19 aprilie 2024
ActualitateAtentie pe cine primiti cu plugusorul!

Atentie pe cine primiti cu plugusorul!

În noaptea dintre ani, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, deghizaţi în colindători, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din cele pe care le găsesc descuiate.

Poliţia Română vă recomandă să aveţi grijă cui deschideţi uşa în noaptea dintre ani!

Când primiţi colindători, este bine să nu îi primiţi în casă, acest lucru se poate face şi în uşa casei sau a apartamentului.



Pe lângă infracţiunile de furt din locuinţe, hoţii pot sustrage şi bunuri lăsate pe casa scări. De aceea, Poliţia vă recomandă să nu deschideţi uşa de la intrarea în bloc, oricui. De multe ori, infractorii se dau drept lucrători la societatea de energie electrică sau gaz pentru a putea intra pe casa scării.

Copiii sunt rugaţi să nu deschidă uşa nimănui în lipsa părinţilor, pentru a nu trăda faptul că sunt singuri în casă.

Daca nu vă petreceţi Revelionul acasă, este bine să nu spuneţi prea multor persoane că sunteţi plecat. O altă soluţie ar fi să lăsaţi locuinţa în grija unui vecin de încredere pe toată perioada absenţei dumneavoastră.

Furturile din locuinţe pot fi prevenite prin asigurarea locuinţelor cu elemente de securitate.

În mediul urban este menţionată în principal utilizarea mijloacelor tehnice şi de siguranţă modernă (montarea unor interfoane şi utilizarea corectă a acestora, montarea sistemelor de alarmă în locuinţe, asigurarea locuinţelor cu sisteme de închidere greu penetrabile etc.).

În mediul rural, cetăţenii sunt sfătuiţi să adopte măsurile minime de autoprotecţie (aplicarea unor sisteme de închidere a locuinţelor şi anexelor gospodăreşti, construirea unui gard împrejmuitor pe tot perimetrul proprietăţii, montarea de gratii/grilaje la ferestrele camerelor poziţionate spre stradă etc.).

Acordaţi atenţie şi precauţie faţă de persoanele străine pe care le primesc în gospodărie!

Dezvoltaţi relaţii de bună vecinătate, pentru supravegherea reciprocă a locuinţelor de către vecini în lipsa dumneavoastră. Semnalaţi persoanele străine depistate în apropierea locuinţelor! Nu păstraţi sume mari de bani în locuinţă!

Feriţi-vă de persoanele care nu prezintă încredere, învăţaţi şi copiii sau persoanele în vârstă pe care le aveţi în grijă să nu deschidă necunoscuţilor.

Vă recomandăm să evitaţi discuţiile în contradictoriu cu persoane necunoscute sau în stare de ebrietate şi să nu ripostaţi la agresivitatea lor verbală.

De asemenea, ocoliţi grupurile de persoane aflate sub influenţa băuturilor alcoolice sau cele care manifestă un comportament agresiv!

Poliţia Română va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.

Recomandăm tuturor cetăţenilor să sesizeze deîndată poliţia prin 112 atunci când viaţa, sănătatea, siguranţa bunurilor lor sau ale altora sunt puse în pericol.

LA MULȚI ANI!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri